16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalSUA: Trump afirmă că vrea să-l întâlnească pe avertizorul de integritate

SUA: Trump afirmă că vrea să-l întâlnească pe avertizorul de integritate

“Ca orice american, am dreptul să-mi întâlnesc acuzatorul, mai ales când acest acuzator, aşa-zisul ‘Avertizor de integritate’, a prezentat o conversaţie perfectă cu un lider străin într-un mod complet lipsit de acurateţe şi fraudulos”, a scris Trump duminică pe Twitter.

Donald Trump este acuzat că i-a solicitat şefului statului ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o convorbire telefonică, să ancheteze în legătură cu activitatea depusă de fiul rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden – angajat în urmă cu câţiva ani în consiliul de administraţie al companiei petroliere ucrainene Burisma -, sugerând că Joe Biden ar fi intervenit pentru a opri o astfel de anchetă.

Preşedintele american a cerut duminică, într-o serie de mesaje pe reţeaua socială, să întâlnească toate sursele care au stat la baza sesizării avertizorului de integritate, dar şi ca reprezentantul Adam Schiff, unul din iniţiatorii procedurii de destituire, să fie “interogat la cel mai înalt nivel” pentru fraudă şi trădare.

“Această persoană îl SPIONA pe preşedintele SUA? Consecinţe Mari!”, a adăugat Trump.

“Avertizorul de integritate” este membru al comunităţii de informaţii a SUA, dar identitatea sa rămâne necunoscută.

Un sondaj CBS dat publicităţii duminică a indicat că o mică majoritate de 55% dintre americani susţin procedura de destituire lansată de democraţi.

Mai mulţi susţinători ai lui Trump au luat poziţie duminică în favoarea acestuia în media din SUA, între alţii consilierul Casei Albe Stephen Miller, care a pus sub semnul întrebării integritatea denunţătorului.

“Cred că e nefericit că media continuă să-l prezinte pe acest individ drept un avertizor de integritate, o onoare pe care acest individ clar nu o merită”, a afirmat Miller pe Fox News. “Un atac partizan la comandă nu te transformă într-un avertizor de integritate doar pentru că intri sub incidenţa legii privind protecţia avertizorilor de integritate”, a adăugat Miller.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...
Ultima oră
Pe aceeași temă