27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalSud-africanii celebrează 100 de ani de la naşterea lui Nelson Mandela

Sud-africanii celebrează 100 de ani de la naşterea lui Nelson Mandela

Sud-africanii din toate categoriile sociale celebrează miercuri împlinirea a 100 de ani de la naşterea fostului preşedinte Nelson Mandela, decedat pe 5 decembrie 2013, relatează agenţia dpa.

Festivităţile consacrate centenarului naşterii legendarului erou anti-apartheid au început marţi, cu o prelegere impresionantă la Johannesburg a fostului preşedinte american Barack Obama despre cum trebuie continuată moştenirea lui Mandela şi cum trebuie evitată politica populistă.

Miercuri, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa va vizita casa lui Mandela din provincia săracă Eastern Cape pentru a preda trei case complet mobilate unor familii locale, potrivit relatărilor media.

În Africa de Sud, ziua de naştere a lui Mandela este o sărbătoare cunoscută sub denumirea de ”Mandela Day” şi cetăţenii sunt chemaţi să întreprindă activităţi caritabile.

În onoarea lui Mandela au fost emise noi bancnote. O pătură uriaşă cu chipul lui Mandela a fost croşetată de către deţinuţi şi ea poate fi văzută din spaţiu.

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au participat marţi la Londra la inaugurarea unei mari expoziţii despre viaţa lui Mandela. Alte evenimente vor avea loc în întreaga lume pentru a marca centenarul.

Un alt omagiu adus lui Mandela, intitulat Global Citizenship Festival, va avea loc în decembrie la Johannesburg şi la el şi-au anunţat participarea numeroase vedete.

Cele mai citite

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...
Ultima oră
Pe aceeași temă