10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalSummit anual al Grupului secret Bilderberg

Summit anual al Grupului secret Bilderberg

Ca în fiecare an, reuniunea grupului „secret” Bilderberg, care a avut loc în hotelul de lux Le Montreux Palace, din orașul elvețian, a suscitat numeroase întebări și media s-a străduit să afle cât mai multe despre participanți și subiectele abordate. 130 de participanți din 23 de țări și-au confirmat prezența iar programul reuniunii a fost constituit din 11 teme, între care stabilitatea mondială, viitorul Europei și Brexit, schimbarea climatică, amenințările cibernetice, China și Rusia, viitorul capitalismului sau etica inteligenței artificiale (IA). Identitatea celor care au avut intervenții sau originile lor, nu pot fi dezvăluite. Media europene au reușit să afle că printre participanți au figurat secretarul de Stat american, Mike Pompeo, Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, premierul  olandez Mark Rutte, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și fostul secretar de Stat american Henry Kissinger. Prezent la reuniune a fost și regele Olandei, Willem-Alexandre. Din partea întreprinderilor au fost prezenși PDG grupului Total,  Thales, Axa și patronul Credit Suisse. Bilderberg se interesează din ce în ce mai mult de tehnologia de vârf și de inteligența artificială. Peter Thiel, miliardarul fondator al PayPal și director al Facebook a fost văzut venind cu fiziciana suedeză Sara Mazur, expertă în IA, urmați de fondatorul Linkedin, Reid Hoffman, consilier tehnic al Pentagonului. În acest an, conferința s-a remarcat prin prezența jurnaliștilor „integrați” în cadrul unui acord – să nu spună nimic despre ceea ce se petrece. Majoritatea participanților au fost observați de ziariști cu ocazia organizării unei plimbări la bordul unui vapor cu aburi pe lacul Leman, care a facilitat și convorbirile dintre cei prezenți.

Fondat în 1954 în Olanda, grupul Bilderberg se definește ca un „forum informal de discuțiiî asupra unor subiecte majore”. Prima reuniune a avut loc în hotelul Bilderberg, din Oosterbeek, din centrul țării, de unde s-a păstrat numele grupului.

Gabriela Anghel

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Novak Djokovic a câștigat Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei

Liderul clasamentului ATP Novak Djokovic a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă