18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalSummit Putin-Erdogan-Rohani cu privire la Siria, pe 14 februarie la Soci

Summit Putin-Erdogan-Rohani cu privire la Siria, pe 14 februarie la Soci

Putin se va întâlni cu Rohani separat, în marja summitului, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, citat de media de stat.

Acesta nu a precizat dacă o astfel de întâlnire separată va avea loc şi între Putin şi Erdogan.

Potrivit agenţiei IRNA, ministrul de externe sirian Walid al-Moallem a sosit marţi la Teheran pentru discuţii cu preşedintele Rohani, inclusiv cu privire la summitul de la Soci.

Rusia şi Iran sunt principalii aliaţi militari ai regimului de la Damasc în conflictul din Siria, în timp ce Turcia îi susţine pe o parte din rebeli împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.

Rusia, Iran şi Turcia au convenit recent să sprijine o încetare a focului în Siria, într-un efort de restabilire a păcii după războiul civil declanşat în 2011.

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă