15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalȚara din UE care își bagă fostul președinte în PUȘCĂRIE

Țara din UE care își bagă fostul președinte în PUȘCĂRIE

Poliţia îl bănuieşte pe Andrej Kiska, care este în prezent unul dintre liderii opoziţiei, de nereguli în finanţarea campaniei dinaintea alegerilor din 2014, când a devenit preşedinte al Slovaciei. El ar putea fi condamnat la o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare dacă acest caz va fi adus în faţa tribunalului şi Kiska va fi găsit vinovat, informează agerpres.ro.

”Frauda este legată de intrarea unor chitanţe fiscale pentru campania alegerilor prezidenţiale în registrele companiei lui Kiska deşi aceste activităţi nu făceau parte din afacerile companiei”, a explicat poliţia slovacă.

Andrej Kiska respinge toate acuzaţiile. El a făcut plăţi pentru campania electorală prin intermediul firmei sale, KTAG. Firma a solicitat o rambursare de taxe în valoare de 146.000 de euro care nu a fost aprobată de autoritatea fiscală, care ulterior i-a impus companiei respective taxe suplimentare şi penalităţi de zeci de mii de euro.

Poliţia financiară a verificat de două ori în ultimii ani registrele fiscale ale companiei, fără a face vreo acuzaţie ulterioară. A treia investigaţie a fost lansată în acest an.

Acuzaţiile la adresa lui Kiska au fost formulate la o zi după ce fostul premier Robert Fico a fost inculpat pentru incitare la ură rasială. Andrej Kiska, vechi rival al lui Fico pe care l-a învins în alegerile prezidenţiale, afirmase că se aşteaptă să i se aducă acuzaţii în cadrul luptei politice duse de Robert Fico contra sa.

Kiska este liderul unui nou partid, numit Za Ludi (Pentru oameni), care se plasează pe poziţia a doua în sondaje în perspectiva alegerilor din 29 februarie. Partidul lui Robert Fico, SMER, rămâne principala formaţiune politică slovacă, sprijinul electoratului fiind de aproximativ 20%.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă