7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalTheresa May demisionează astăzi

Theresa May demisionează astăzi

May şi-a anunţat demisia acum două săptămâni, susţinând că regretă profund că nu a reuşit să livreze Brexitul.

Unsprezece parlamentari conservatori sunt implicaţi în cursa pentru a-i lua locul ca lider al partidului şi prim-ministru. Câştigătorul este aşteptat să fie anunţat în săptămâna care începe pe 22 iulie.

May va rămâne preşedinte interimar al partidului în perioada procesului electoral.

Partidul Conservator a căzut pe locul trei în alegerile regionale din Peterborough, în urma Partidului Laburist şi a Partidului Brexitului, într-o regiune care este în general câştigată de conservatori.

Mandatul lui May a fost dominat de tema Brexitului, partidul ei fiind divizat pe această temă precum şi de eşecul premierului de a prezenta parlamentului britanic un acord de ieşire din UE care să fie aprobat.

Marea Britanie trebuia să părăsească Uniunea Europeană pe 28 martie însă această dată a fost amânată pentru 12 aprilie iar apoi pentru 31 octombrie.

Când şi-a anunţat demisia, May a afirmat că este timpul ca un nou prim-ministru să încerce să livreze Brexitul.

Sfârşitul mandatului lui May va fi consemnat într-un schimb privat de scrisori cu Charles Walker şi Dame Cheryl Gillan, cei doi co-preşedinţi ai Comitetului 1922 din Partidul Conservator, cel care gestionează concursurile privind conducerea partidului.

Vineri la 17:00 va fi făcut un apel pentru candidaţi iar luni între orele 10:00 şi 17:00 candidaţii se pot înscrie în cursă.

Candidaţii au nevoie de susţinerea a opt parlamentari pentru a participa. Parlamentarii conservatori vor vota apoi candidatul preferat într-o serie de voturi secrete care vor avea loc pe 13, 18, 19 şi 20 iunie.

Ultimii doi candidaţi rămaşi în cursă vor participa pe 22 iunie la un vot care va fi deschis pentru toţi membrii Partidului Conservator. Rezultatele sunt aşteptate patru săptămâni mai târziu.

Chiar dacă acest concurs începe oficial doar după demisia lui May, candidaţii şi-au anunţat deja intenţiile. Întrebarea dominantă în această campanie a fost cum va reuşi viitorul prim-ministru să obţină aprobarea parlamentului pentru un acord al Brexitului şi dacă acesta va fi dispus să accepte un Brexit fără acord.

Candidaţii au opinii diferite cu privire la aceste probleme. Dominic Raab a sugerat că este pregătit să închidă parlamentul – prin procedura cunoscută ca „prorogare” – pentru a se asigura că Marea Britanie va părăsi UE pe 31 octombrie, însă această declaraţie a fost criticată de rivalii săi iar preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că acest lucru „pur şi simplu nu se va întâmpla”.

Alt candidat, Michael Gove, a sugerat că Marea Britanie nu trebuie să fie constrânsă de o dată „stabilită” dacă are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la un acord. Raab şi Boris Johnson insistă însă că Marea Britanie trebuie să iasă din UE pe 31 octombrie, cu acord sau fără.

Liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, a declarat: „Nu ştiu cine va fi următorul lider, dar pare să fie o alegere între fără acord, fără acord şi fără acord, din ce înţeleg”.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă