11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalTrei angajaţi Sodexo, executaţi la Kabul

Trei angajaţi Sodexo, executaţi la Kabul

Într-un comunicat, liderul mondial în servicii şi retaurare colectivă în întreprinderi Sodexo a deplâns moartea celor trei bărbaţi.

CEO-ul grupului Denis Machuel s-a declarat ”profund întristat şi şocat de această pierdere tragică” şi a confirmat că victimele erau de naţionalitate malaysiană, indiană şi macedoneană.

Corpurile lor au fost găsite de poliţie în fara Kabulului, la mai puţin de două ore după ce au fost daţi dispăruţi, joi dimineaţa.

Ambasada Indiei la Kabul a confirmat pentru AFP moartea unui cetăţean indian. Reprezentanţa malaysiană la New Delhi a confirmat de asemenea, într-un comunicat, ”moartea unui cetăţean malaysian al cărui corp a fost găsit la 33 de kilometri sud de Kabul”.

Nimeni nu a revendicat această operaţiune, însă ”în acest stadiu credem că este vorba despre un act de terorism”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai.

Potrivit informaţiilor sale, cei trei bărbaţi au fost răpiţi în estul capitalei afgane, în apropierea aeroportului internaţional.

Însă o anumită confuzie există în continuare cu privire la circustanţele răpirii lor.

Potrivit lui Bahar Mehr, un consilier în comunicare al Ministerului de Interne, ei au plecat de la birouri, în estul oraşului, ”către ora (locală) 8.30 (7.00, ora României)”, la bordul unei maşini conduse de un şofer.

”Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, corpurile lor au fost găsite într-un câmp în districtul Musahi”, la bordul altei maşini.

”Cele trei victime sunt bărbaţi, legaţi la mâini. Ei au fost ucişi prin împuşcare. Doi dintre ei se aflau în portbagaj, iar al treilea pe bancheta din spate”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Şoferul care-i însoţea până când au fost interceptaţi şi care a dat alerta a fost arestat de poliţie şi ”face figură de suspect”, a precizat el.

Regiunea Musahi şi drumul care duce către provincia Logar sunt reputate ca periculoase, din cauza unei importante prezenţe a talibanilor.

Răpiri sunt frecvente în Afganistan, în general violente. Însă bande criminale pot de asemenea să-şi vândă ostaticii străini unor grupări teroriste, ca reţeaua Haqqani. Aceasta deţine în continuare, din septembrie 2016, doi profesori – un asutralian şi un american – de la Universitatea Americană din kabul.

Cu toate acestea, afganii, mai ales la Kabul, sunt principalele ţinte ale unor răpiri criminale.

Situaţia în domeniul securităţii s-a degradat per ansamblu, în ţară, în urma unei multiplicări a atentatelor, dar şi a unei creşteri a infracţionalităţii, încurajată de un şomaj crescut.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă