10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump acuză China de manipulare a cursului de schimb

Trump acuză China de manipulare a cursului de schimb

Acuzaţia, făcută în cadrul unui interviu acordat Reuters, vine cu doar două zile înainte de întâlnirea dintre preşedintele american şi cel chinez pentru purtarea de negocieri legate de tensiunile comerciale.

China, a cărei economie depinde de exporturi, este acuzată că îşi manipulează cursul de schimb prin menţinerea valorii monedei naţionale la un nivel mai scăzut decât în mod normal. Astfel, exporturile ei sunt mai ieftine şi, deci, mai competitive.

Comparativ cu evoluţia yuanului de luni, datele Băncii Centrale a Chinei de marţi arată o devalorizare în raport cu dolarul, cotaţia fiind de 6,8 yuani/dolar. Chiar şi aşa, comparativ cu intervalul februarie-iunie, valoarea monedei naţionale a Chinei a crescut. În plus, aprecierea monedei chineze pare să fi avut loc în paralel cu intensificarea tensiunilor comerciale dintre China şi Statele Unite.

Nu este prima dată când China este acuzată de manipularea cursului de schimb. Acuzaţii identice au fost făcute în toate mandatele prezidenţiale de dinaintea lui Donald Trump, începând cu al lui George H. W. Bush, la începutul anilor ’90. De altfel, China a fost inclusă în rândul ţărilor care îşi manipulează cursul de schimb în 1992.

Ocazional, presiuni exercitate la nivel înalt au determinat China să permită creşterea valorii yunanului, însă cu foarte puţin şi doar temporar.

Cele mai citite

Julius Meinl Living a cumpărat hotelul Ambasador din București

Julius Meinl Living anunță finalizarea achiziției Hotelului Ambasador din București, cu o suprafață de 12.600 mp. Hotelul se va redeschide în 2027 după renovare...

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...

Caz controversat în Bulgaria. L-a demis pe ministrul de externe și a preluat el postul

Decizia premierului interimar bulgar, Dimităr Glavcev, de a demite ministrul de externe, Stefan Dimitrov, la doar două săptămâni de la numirea acestuia în post,...
Ultima oră
Pe aceeași temă