12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump cere pedeapsa capitală pentru atacatorii de la El Paso şi Dayton

Trump cere pedeapsa capitală pentru atacatorii de la El Paso şi Dayton

”Trebuie să oprim idealizarea violenţei în societatea noastră”, a spus Trump într-o intervenţie pe tema celor două atacuri armate comise la El Paso (20 de morţi şi cel puţin 26 de răniţi) şi Dayton (nouă morţi şi cel puţin 27 de răniţi) de către bărbaţi albi înarmaţi şi care au deschis focul la întâmplare. ”Astăzi, pentru tineri aflaţi în dificultate este prea uşor să se înconjoare de o cultură care glorifică violenţa”, în special prin intermediul unor jocuri video ”atroce şi sinistre”, a mai remarcat preşedintele american. ”Naţiunea noastră trebuie să condamne cu o singură voce rasismul, sectarismul, supremaţia albă”, a continuat Trump după atacurile pe care le-a calificat drept ”crime împotriva umanităţii” şi a cerut execuţia ”rapidă” a celor doi autori.

”Ordon de asemenea Ministerului Justiţiei să propună o lege care să garanteze ca aceia care comit crime motivate de ură şi asasinate în masă să fie pasibili de pedeapsa cu moartea şi ca această pedeapsă să fie aplicată rapid, în mod hotărât şi fără ani de amânare inutilă”, a indicat în continuare liderul de la Casa Albă. Anterior, într-o postare pe Twitter, el a acuzat presa că ea contribuie ”în mare măsură” la propagarea de ”fake news” şi a ”mâniei şi isteriei” în Statele Unite.

În cazul atacului de la El Paso, oraş situat la graniţa cu Mexicul, poliţia investighează o motivaţie rasistă, autorul acestuia, identificat de presă drept Patrick Crusius, fiind bănuit că este autorul unui manifest anti-hispanic publicat pe un website al extremei drepte. Nu este clară deocamdată motivaţia atacatorului de la Dayton.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă