Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Trump confirmă că vrea să graţieze mai mulţi militari judecaţi de crime de război

Trump confirmă că vrea să graţieze mai mulţi militari judecaţi de crime de război

Preşedintele american Donald Trump a confirmat că vrea să graţieze mai mulţi militari judecaţi de crime de război, declanşând un val de critici cu privire la un recurs abuziv la acest drept pe care i-l acordă Constituţia, relatează AFP.

Rl online 0 comentarii

Aceste graţieri, în cazul în care se concretizează, ar fi ”dezgustătoare”, a apreciat anterior, vineri, Pete Buttigieg, un candidat în alegerile democrate.

Ar fi ”un afront adus ideii de ordine şi disciplină, un afront faţă de legile războiului”, a adăugat acest fost militar gay, în vârstă de 37 de ani, care a servit în Afganistan.

The New York Times (NYT) a dezvăluit iniţiativa preşedintelui american de a graţia maii mulţi militari, în weekendul Memorial Day, care onorează militari americani căzuţi în luptă.

Trump a confirmat vineri că examinează două-trei cazuri ”un pic controversate”, între multe altele, adăugând că nu a luat încă vreo decizie.

”Unii dintre aceşti militari sunt oameni care au luptat dur şi mult timp. Sunt învăţaţi să se bată, iar când se bat sunt uneori trataţi în mod injust. Vom examina, deci, asta”, a declarat Trump.

CIVILI UCIŞI

Între militarii pe care Trump intenţionează să-i graţieze se află un militar de elită, în vârstă  de 39 de ani, Edward Gallagher, acuzat de faptul că a înjunghiat mortal un deţinut rănit, în vârstă de 15 ani, în timp ce primea îngrijiri de la un medic.

Un membru al celebrilor "Navy SEALs", o unitate de elită a Marinei americane (US Navy), el este acuzat, de asemena, că a împuşcat cu puşca de precizie o tânără şi un bătrân şi a tras în zone locuite cu mitraliera grea. Procesul său urmează să aibă loc la 28 mai, într-o curte marţială, la baza navală San Diego, în California.

Fostul comandant al forţelor NATO, fostul amiral James Stavridis, s-a ridicat miercuri, în coloanele revistei Time, împotriva ideii graţierii unor militari suspectaţi sau găsiţi vinovaţi de crime de război.

”Eu am comandat mai mulţi militari decât vrea Trump să graţieze. Eliberarea lor va slăbi armata”, scrie amiralul Stavridis, în prezent în retragere.

Acest tip de graţiere ”consolidează propaganda inamică, pentru că ei pot să spună că noi nu ne respectăm propriile principii” şi îi va determina ”să se comporte şi mai barbar”, a subliniat el.

ASASINARE DE PRIZONIERI

Preşedintele american se interesează, de asemnea, de cazul unui fost membru al Forţelor Speciale americane, comandantul Matt Golsteyn, inculpat de ”crimă cu premeditare”, după ce a ucis, în 2010 un afgan pe care-l suspecta că a fabricat bombe artizanale şi căruia i-a incinerat după aceea corpul, pentru a-l face să dispară.

Potrivit armatei, crima de război este constituită, pentru că afganul a fost luat prizonier. Matt Golsteyn urmează să fie judecat într-o curte marţială la o dată care nu afost stabilită încă.

Presa evocă de asemenea trei militari din cadrul Corpului Puşcaşilor Marini, pedepsiţi de justiţia militară după ce s-au filmat urinând, în 2011, pe cadavre ale unor talibani ucişi în luptă, şi un agent din cadrul societăţii de securitate private Blackwater, Nicholas Slatten, în vârstă de 35 de ani, găsit vinovat, în decembrie, de asasinarea unui civil irakian în 2007, la 11 ani după un carnagiu la Bagdad care a provocat indignare în întreaga lume.

Generalul Martin Dempsey, un fost şef al Statului Major american, subliniază că ”graţierea unor militari acuzaţi de crime de război e arată militarilor noştri că noi nu luăm dreptul războiului în serios”.

”Mesaj rău. Precedent rău. Abdicarea responsabilităţii noastre morale reprezintă un risc pentru noi”, a scris pe Twitter generalul Dempsey, care a intrat în retragere în 2015.

FOLOSIRE PĂRTINITOARE

Donald Trump nu ezită să recurgă la dreptul său de a graţia, iar potrivit criticilor săi, îl foloseşte în benficiul susţinătorilor săi vechi.

El l-a graţiat luna aceasta pe fostul patron de presă Conrad Black, un mare lăudător al locatarului Casei Albe.

Anterior, Trump i-a graţiat pe Dinesh D'Souza, un conservator polemist foarte anti-democrat, sau pe fostul şerif Joe Arpaio, condamnat din cauza metodelor sale poliţiste discriminatorii faţă de imigranţi clandestini.

Două mare cotidiene americane au publicat săptămâna aceasta editoriale în care critică planul lui Trump.

”Folosirea dreptului de a graţia de către Donald Trump poate că e legală, dar nu este absolut deloc normală”, judecă NYT.

Aceste graţieri ”ar fi o insultă la adresa milioanelor de militari care s-au comportat onorabil”, apreciază The Washington Post (WP).

Comentarii

loading...