17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump dă înapoi pe tema implicării rusești în alegerile americane din 2016

Trump dă înapoi pe tema implicării rusești în alegerile americane din 2016

Președintele Statelor Unite al Americii, Donald Trump, s-a delimitat de propriile sale cuvinte într-o întâlnire cu membri ai Congresului american la Casa Albă, marți, informează Reuters.

Luni, la conferința de presă comună cu omologul său rus, Vladimir Putin, Trump a fost întrebat ce crede de fapt despre implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, având în vedere că Vladimir Putin neagă, dar toate serviciile de informații americane sunt convinse de acest lucru. Acest a declarat, potrivit stenogramei oficiale a conferinței, postată chiar de Casa Albă: „Oamenii mei au venit la mine… au zis că ei cred că e Rusia. Îl am aici pe președintele Putin; el tocmai ai zis că nu e Rusia. Voi spune asta: nu văd niciun motiv să cred că e.”

Această remarca a inflamat politica și presa americană, Trump fiind acuzat de politicieni din ambele partide (inclusiv cel pe care îl conduce) că stă de partea dictatorilor, în loc să-și susțină propriile instituții de forță. Chiar și trumpiști loiali, precum Newt Gingrich, susțin că declarațiile făcute de Trump la Helsinki sunt cea mai mare greșeală a președinției sale.

Marți, la o întâlnire de rutină cu legislatori din Congresul SUA, Trump a dat înapoi: „Mi-am dat seama că e nevoie de niște clarificări (…). Într-o frază cheie a discursului meu am spus „să cred că e” în loc să zic „nu e”. Fraza ar fi trebuit să fie „Nu văd niciun motiv să cred că nu e”. Un fel de dublă negație.” Acesta a adăugat ca acceptă concluzia la care a ajuns comunitatea de informații SUA, anume că Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale din SUA, dar că probabil și alții s-au implicat, nu doar Kremlinul. Mai mult, implicarea Rusiei n-a avut niciun efect asupra rezultatului final al alegerilor, din punctul lui Trump de vedere.

Într-un post pe Twitter, înainte de a face publice aceste declarații, Trump susținea că întâlnirea cu Putin a mers mult mai bine decât summit-ul NATO, dar mass-media falsă nu prezintă lucrurile corect.

Cele mai citite

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă