Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Trump îi curtează pe candidaţii la succesiunea Theresei May

Trump îi curtează pe candidaţii la succesiunea Theresei May

Preşedintele american Donald Trump profită de vizita sa în Marea Britanie pentru a forma relaţii bune cu candidaţii la succesiunea prim-ministrului Theresa May, relatează marţi AFP şi dpa, citând surse britanice.

Rl online 0 comentarii

Miliardarul republican a discutat la telefon timp de 20 de minute cu favoritul la înlocuirea Theresei May, fostul ministru de externe Boris Johnson, potrivit unei surse apropiate de acesta.

Convorbirea a fost "amicală şi productivă", dar Johnson a respins o ofertă de a se întâlni cu Trump, a adăugat această sursă, precizând că o întrevedere de această natură ar putea intra în conflict cu primele dezbateri în cursa pentru succesiune a premierului britanic, prevăzute să aibă loc marţi seară.

Vineri, preşedintele american a declarat că Boris Johnson ar fi un "excelent" prim-ministru.

Theresa May va demisiona vineri din funcţie, întrucât nu a reuşit să scoată ţara din UE, Brexitul prevăzut iniţial pentru 29 martie fiind amânat pentru 31 octombrie pentru a evita un divorţ fără acord cu Bruxellesul, o opţiune de care mediul economic se teme.

Lidera conservatoare va asigura apoi tranziţia până ce partidul său îi va desemna, până la sfârşitul lui iulie, succesorul, dintr-un număr de 12 candidaţi.

Echipa lui Trump a mai propus şi o întâlnire între preşedintele american şi ministrul mediului britanic, Michael Gove, potrivit unei surse apropiate de cel din urmă, care este şi el pretendent la funcţia de prim-ministru.

Michael Gove, un susţinător al Brexitului, "a spus da" dar "nimic nu a fost încă fixat ", a adăugat această sursă.

Casa Albă nu a confirmat nici această întâlnire, nici discuţia cu Boris Johnson.

Un alt candidat de top, ministrul de externe Jeremy Hunt, s-a deplasat luni la Aeroportul Stansted pentru a-l întâmpina pe Trump la Londra.

Înainte de vizita sa de stat în Marea Britanie, Donald Trump a criticat strategia Theresei May privind Brexitul şi i-a cerut succesorului său să iasă din UE fără acord.

Treisprezece candidaţi erau în cursa pentru a o înlocui pe lidera conservatoare, până la retragerea, marţi, a lui James Cleverly, subsecretar de stat în ministerul care gestionează Brexitul.

Pretendenţii trebuie să fie deputaţi conservatori şi să beneficieze de susţinerea a cel puţin doi colegi.

Deputaţii conservatori se exprimă mai întâi asupra candidaţilor printr-o serie de voturi secrete, până când nu mai rămân în cursă decât doi, un proces care ar urma să înceapă la sfârşitul săptămânii viitoare.

Apoi membrii de partid vor trebui să-i departajeze pe finalişti, după o campanie desfăşurată în întreaga ţară timp de mai multe săptămâni.

Învingătorul este desemnat atunci liderul Partidului Conservator şi va deveni automat prim-ministru fără a fi nevoie să se mai organizeze alegeri.

Chestiunea Brexitului joacă un rol central în această campanie. Theresa May îi va lăsa de fapt înlocuitorului său sarcina grea de a pune în operă ieşirea din UE într-o ţară divizată de această chestiune.

Când şi-a lansat luni oficial campania, Boris Johnson a promis că Brexitul va avea loc pe 31 octombrie, "cu sau fără acord".

Comentarii

loading...