21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalTrump îl numeşte un 'dezastru' pe primarul Londrei, după violenţele soldate cu...

Trump îl numeşte un ‘dezastru’ pe primarul Londrei, după violenţele soldate cu morţi

El ar trebui să demisioneze urgent, după ce doi tineri au fost ucişi şi alţi trei bărbaţi au fost răniţi la Londra vineri, în mai puţin de 20 de ore, informează Reuters şi AFP.

Donald Trump a preluat o postare pe Twitter a editorialistei de dreapta Katie Hopkins, care a numit Londra “oraşul înjunghierilor” şi a afirmat că “acesta este Londonistanul lui Khan”, o expresie menită să descrie eşecul municipalităţii londoneze de a-i gestiona pe extremiştii musulmani.

“Londra are nevoie cât mai curând posibili (ASAP) de un nou primar. Khan este un dezastru – va fi şi mai rău!” a scris Trump pe Twitter, conform Agerpres

Primarul Londrei, laburistul Sadiq Khan, s-a declarat ”dezgustat” de acest nou val de agresiuni în oraşul său devenit notoriu pentru gradul de insecuritate. Anul trecut au fost consemnate 132 de crime în capitala britanică, iar pentru anul în curs numărul acestora a ajuns la 55.

Trump l-a numit recent pe Khan, un musulman de origine pakistaneză, un “ratat total”, după ce primarul Londrei a criticat guvernul britanic pentru invitaţia adresată preşedintelui american de a efectua o vizită de stat în regat, şi l-a comparat pe Donald Trump cu fasciştii secolului al XX-lea.

Duşmănia lui Donald Trump faţă de Sadiq Khan durează de câţiva ani. Khan a criticat eforturile lui Trump de a interzice primirea călătorilor din ţările musulmane, în timp ce liderul de la Casa Albă l-a criticat pe primar pentru modul în care a gestionat atacul terorist din 2017 de pe un pod londonez, soldat cu moartea a 11 persoane.

Editorialistă cunoscută pentru polemicile sale virulente, Katie Hopkins a scandalizat opinia publică în 2015, când a numit migranţii “gândaci” într-un articol apărut în tabloidul The Sun. 

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă