14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump îşi anulează vizitele externe pentru „a superviza răspunsul în Siria”. America...

Trump îşi anulează vizitele externe pentru „a superviza răspunsul în Siria”. America va ataca?

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a precizat că „preşedintele va rămâne în Statele Unite pentru a superviza răspunsul american în Siria”, informează agențiile internaționale de presă citate de Digi24.

În locul lui Trump, la acel summit va merge vicepreşedintele Mike Pence, care va efectua şi vizita în Columbia prevăzută iniţial în miniturneul latino-american.

Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.

Donald Trump a condamnat luni atacul chimic „atroce” comis asupra unor „civili nevinovaţi” şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), armata siriană şi-a plasat de altfel forţele „în stare de alertă” în următoarele trei zile – pe aeroporturi şi în bazele militare din această ţară devastată din 2011 de un război sângeros.

Trupele se pregăteau în vederea oricărei desfăşurări rapide, mai ales la Damasc, dar şi în provincia Homs (centru), sau Deir Ezzor (est), potrivit directorului Observatorului Rami Abdel Rahman.

Mai multe nave americane de război au fost trimise în estul Mării Mediterane, în apropierea Siriei.

În aprilie 2017, Donald Trump a pus deja să fie bombardată o bază militară siriană, ca ripostă la un atac cu gaz sarin imputat regimului, soldat cu peste 80 de morţi în rândul civililor la Khan Sheikhoun (nord-vest).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă