16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalTrump Organization vrea să vândă contractul de închiriere al Hotelului Trump Washington

Trump Organization vrea să vândă contractul de închiriere al Hotelului Trump Washington

Cele două surse au declarat sub protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizate să facă publice aceste planuri, că Trump Organization a angajat compania JLL în acest sens.

Hotelul Trump de la Washington se află în centrul unor controverse de la instalarea miliradarului newyorkez la Casa Albă, întrucât magnatul în domeniul imobiliar continuă să fie proprietarul companiei care gestionează hotelul, antrenând acuzaţii de conflicte de interese.

Trump este acuzat într-o serie de procese de încălcarea prevederii Constituţiei care interzice preşedinţilor să primească bani de la guverne străine (”emoluments clause”), în urma faptului că oficiali străini se cazează la hotel.

Trump Organization a închiriat clădirea respectivă – fostul Pavilion al Biroului Poştei – de la Administraţia Serviciilor Generale, însă contractul de închiriere permite vânzarea închirierii în anumite condiţii.

Contactată de WP, Trump Organization nu a comentat imediat aceste informaţii.

Ziarul The Wall Street Journal (WSJ) a scris primul despre această posibilă  vânzare.

”Oamenii se opun ca noi să câştigăm atâţia bani la hotel, iar de aceea am putea vinde”, a declarat Eric Trump pentru WSJ, via News.ro.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă