13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump şi anturajul său vizaţi de o serie de anchete parlamentare

Trump şi anturajul său vizaţi de o serie de anchete parlamentare

Democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, au cerut luni Casei Albe şi şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo să le livreze detaliile convorbirilor între şeful statului american şi omologul său rus Vladimir Putin.

Ei au somat, de asemenea, 81 de personalităţi şi organizaţii să le livreze documente pentru a alimenta o vastă şi nouă anchetă lansată luni, între care se află cei doi fii ai preşedintelui republican – Eric şi Donald Jr. – şi ginerele său Jared Kushner, care este totodată unul dintre principalii săi consilieri.

Prin aceste documente, democraţii vor să ancheteze cu privire la suspiciuni de ”obstrucţionarea justiţiei şi alte abuzuri de putere din partea preşedintelui Trump, a asociaţilor săi şi unor membri ai administraţiei sale”, a precizat Comisia Juridică din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

O anchetă ”falsă”, a reacţionat Donald Trump, care a afirmat însă că el ”va coopera” cu toate anchetele în curs. El a respins, din nou, suspiciuni de cooperare cu Rusia în campania sa prezidenţială din 2016.

Preşedintele Comisiei Juridice Jerry Nadler “a dschis o anchetă ruşinoasă (…) despre acuzaţii false şi răsuflate cu privire la care procurorul special şi comisii din cele două camere ae Congresului au anchetat deja”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

”Democraţii îl hărţuiesc pe preşedinte pentru a deturna atenţia de la programul lor radical, care vizează să facă din Statele Unite o ţară socialistă, de a ucide copii după naştere şi de promova un «Green New Deal» care va distruge locuri de muncă şi ar pune America în faliment”, a lansat ea.

“Green New Deal” este un proiect democrat în lupta împotriva modificărilor climatice.

Democraţii au dat ultimatum până la 18 martie Casei Albe să le răspundă.

Comisia Juridică i-a contactat pe Allen Weisselberg, directorul financiar al Trump Organization, pe avocatul personal al preşedintelui Jay Sekulow, foşti oficiali de la Casa Albă precum Steve Bannon, Sean Spicer şi Hope Hicks, dar şi pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange.

Ea somează totodată grupul de presă American Media International (AMI) să-i livreze orice document care are legătură cu posibila achiziţionare a drepturilor exclusive de mărturie cu scopul de a muşamaliza cazuri cu privire la Donald Trump din 2015. Aceste solicitări par să aibă legătură cu mărturiile a două femei – Stormy Daniels şi Karen McDougal – care susţin că au avut relaţii sexuale cu omul de afaceri.

UN ”IMPEACHMENT” ÎN CONTINUARE ÎNDEPĂRTAT

În primii doi ani ai mandatului său, în care Camera se afla sub controlul republicanilor, ”preşedintele Trump nu a fost nevoit să dea socoteală despre atacuri aproape zilnice la adresa regulilor noastre şi normelor legale, etice şi constituţionale fundamentale”, a denunţat Jerry Nadler.

El a explicat, duminică, faptul că suspiciunile cu privire la obstrucţionarea justiţiei au la bază acuzaţii repetate de ”vânătoare de vrăjitoare” lansate de către al 45-lea preşedinte al Statelor Unite contra anchetei procurorului special Robert Mueller cu privire la o posibilă complicitate cu Rusia în cursul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

Comisia intenţionează, de asemnea, să ancheteze cu privire la posibile încălcări ale legislaţiei privind remunerarea preşedinţilor americani, dar şi ale reglementărilor finanţării campaniilor.

Partea cu privire la abuzuri de putere se va concentra asupra ”atacurilor contra presei, puterii judiciare şi forţelor de ordine”, dar şi ”utilizarea cu reavoinţă a dreptului de a graţia şi alte puteri prezidenţiale”, a a precizat Comisia.

În paralel, alte trei puternice comisii din camera reprezentanţilor – a Informaţiilor, de Externe şi a Controlului Guvernului – au cerut informaţii cu privire la Rusia.

Donald Trump a provocat o polemică după un summit cu Vladimir Putin, în iulie 2018, pentru că a părut să îi ia apărarea preşedintelui rus, a cărui ţară este acuzată că s-a amestecat în campania prezidenţială americană din 2016.

Cotidianul The Washington Post (WP) a dezvăluit, în ianuarie, că nu există vreun raport detaliat al discuţiilor pe care cei doi lideri le-au purtat în cinci locuri diferite, în cursul ultimilor doi ani.

Congresul are ”datoria constituţională” să verifice aceste informaţii, subliniază aceste comisii.

Aceste noi investigaţii ar putea să le furnizeze muniţie democraţilor, în cazul în care ar lansa o eventuală procedură de destituire – sau “impeachement” – a lui Donald Trump.

Însă liderii democraţi din Congres par în continuare reticenţi să joace această carte, care pare greu de concretizat atât timp cât republicanii deţin controlul asupra Senatului şi care ar putea, în plus, să-i galvanizeze pe susţinătorii lui Donald trump înaintea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie 2020.

”Drumul este încă lung către «impeachment»”, a declarat duminică Jerry Nadler.

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă