21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalTrump: Un acord între SUA şi talibani este foarte aproape

Trump: Un acord între SUA şi talibani este foarte aproape

”Cred că suntem foarte aproape. Cred că sunt şanse bune să avem un acord şi vom vedea”, a declarat el, în emisiunea de la postul online iHeart Radio – Roadkill With Geraldo -, în care a fost întrebat despre încheierea unui acord de principiu între Statele Unite şi insurgenţii islamişti afgani.

”Asta nu vrea să însemne că vom avea unul, dar vom şti în următoarele două săptămâni”, a precizat Trump, conform News.ro.

Secretarul său al Apărării Mark Esper a anunţat joi la Bruxelles că Washingtonul şi talibanii afgani au negociat o propunere în vederea unei reduceri a violenţei în Afganistan pe o perioadă de şapte zile.

”Sunt aici azi pentru a ne consulta aliaţii pe tema acestei propuneri. Am avut o serie de reuniuni bilaterale şi colective productive”, a declarat la sediul NATO şeful Pentagonului.

Statele Unite şi talibanii afgani ar putea semna luna aceasta un acord de pace, dacă insurgenţii islamişti îşi reduc puternic atacurile, declarau miercuri două surse guvernamentale afgane şi un diplomat occidental pentru Reuters.

”Vom continua în permanenţă să evaluăm situaţia pe măsură ce avansăm – dacă avansăm”, a subliniat Esper la Bruxelles.

Negocierile între Statele Unite şi talibani, care cer retragerea trupelor americane din Afganistan, s-au soldat cu un eşec în septembrie, însă au fost relansate la sfârşitul lui noiembrie în urma unei vizite-surpriză a lui Trump în Afganistan – prima de când se află la putere, în ianuarie 2017.

Aproximativ 13.000 de militari americani sunt staţionaţi în Afganistan, împreună cu alte mii de militari din state membre NATO.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă