11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump, vizită în Irlanda în iunie

Trump, vizită în Irlanda în iunie

“Preşedintele Donald Trump şi prima doamnă Melania Trump au acceptat invitaţia prim-ministrului Leo Varadkar de a vizita Irlanda când vor fi în Europa pentru o vizită de stat în Regatul Unit şi pentru evenimentele din Regatul Unit şi Franţa, de marcare a 75 de ani de la Debarcare”, a transmis Casa Albă.

Preşedintele american şi prim-ministrul irlandez vor avea “o întâlnire bilaterală la Shannon pe 5 iunie”, se precizează într-un comunicat.

Cei doi lideri s-au văzut în martie la Casa Albă cu ocazia zilei Sfântului Patrick, sărbătoarea sfântului patron al Irlandei.

Donald Trump, care va efectua prima vizită în Irlanda de la alegerea sa ca preşedinte, deţine un teren de golf lângă oraşul Shannon, în localitatea Doonbeg.

Liderul de la Casa Albă va efectua o vizită în Marea Britanie în perioada 3-5 iunie, în timpul căreia va fi oaspetele reginei Elisabeta a II-a şi se va întâlni cu prim-ministrul Theresa May.

El va asista de asemenea la o ceremonie la Portsmouth, în sudul Angliei, pentru cea de-a 75-a aniversare a debarcării aliaţilor la 6 iunie 1944, înainte de a se duce în Normandia, Franţa, pentru o altă ceremonie dedicată aceluiaşi eveniment istoric.

Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă