19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurcia nu renunță la tristele sale tradiții culturale: violenţa domestică şi feminicidul

Turcia nu renunță la tristele sale tradiții culturale: violenţa domestică şi feminicidul

Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu din lume pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri care a atras imediat criticile principalului partid de opoziţie.

Convenţia de la Istanbul din 2011 obligă guvernele să adopte o legislaţie care să pedepsească violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină.

Conservatorii au afirmat că această cartă dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.

Turcia dezbătuse o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului la putere al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a ridicat problema abandonării tratatului anul trecut.

De atunci, numeroase femei au ieşit pe străzile Istanbulului şi altor oraşe, solicitând guvernului să respecte Convenţia.

Principalul partid de opoziţie, CHP, a criticat această decizie.

Vicepreşedinta CHP pentru drepturile omului, Gokce Gokcen, a scris pe Twitter că abandonarea convenţiei înseamnă “a lăsa femeile să fie ucise”.

Constituţia Turciei şi reglementările interne ar fi în schimb “garanţia drepturilor femeilor”, a afirmat Zehra Zumrut Selcuk, ministrul familiei, muncii şi serviciilor sociale, potrivit agenţiei oficiale de presă, Anadolu.

Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă gravă în Turcia.

Anul trecut, 300 de femei au fost asasinate, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide.

Retragerea Turciei din Convenţia de la Istanbul privind protecţia femeilor este ”o veste devastatoare”, a reacţionat sâmbătă secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, într-un comunicat postat pe website-ul instituţiei.

‘Convenţia de la Istanbul acoperă 34 de ţări europene şi este privită pe scară largă drept un criteriu de referinţă în eforturile internaţionale de a proteja femeile şi fetele de violenţa cu care se confruntă zilnic în societăţile noastre. Această decizie este un regres enorm faţă de aceste eforturi şi cu atât mai deplorabilă întrucât compromite protecţia femeilor în Turcia, în întreaga Europă şi în afara ei”, a subliniat Pejcinovic Buric.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă