15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalTurcia: Veniturile din turism au urcat la 29,5 miliarde de dolari

Turcia: Veniturile din turism au urcat la 29,5 miliarde de dolari

Veniturile din turism au urcat cu 12,3% anul trecut, la 29,5 miliarde de dolari, iar 81,8% din venituri au provenit de la vizitatorii străini şi 18,2% de la cetăţeni turci care trăiesc în străinătate.

Principala destinaţie a fost oraşul Istanbul, cu 13,4 milioane de turişti, reprezentând 34% din numărul total al vizitatorilor străini, şi staţiunea Antalya de la marea Mediterană, cu 12,4 milioane.

Sectorul turismului din Turcia se redresează, după o serie de incidente precum atentate teroriste, o tentativă de puci şi criza diplomatică declanşată cu Rusia. Reprezentanţii sectorului privat se aşteaptă ca până în 2023 numărul turiştilor străini care vizitează Turcia să ajungă la 50 de milioane, iar veniturile să crească la 50 de miliarde de dolari.

În 2018, aproximativ 46 de milioane de turişti au vizitat Turcia, din care 39,49 milioane cetăţeni străini şi 6,62 milioane cetăţeni turci care trăiesc în străinătate.

Cei mai mulţi turişti străini au venit din Rusia (aproape şase milioane, un avans de 26,49% faţă de 2017), Germania (4,5 milioane, o creştere de 25,88% faţă de 2017), Bulgaria (2,4 milioane, o expansiune de 28,8% faţă de 2017) şi Marea Britanie (2,25 milioane, un avans de 35,9% faţă de 2017).

Relansarea turismului este crucială pentru Turcia, care se bazează pe valuta adusă de turiştii străini pentru a acoperi deficitul ridicat de cont curent.

Sectorul turistic asigură peste un milion de locuri de muncă şi este responsabil pentru 4,5% din PIB-ul Turciei, evaluat la 800 miliarde de dolari.

Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă