11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalTusk: Niciun progres cu privire la Brexit

Tusk: Niciun progres cu privire la Brexit

Boris Johnson a subliniat că este necesar, ”acum, ca UE să se mişte şi să dea dovadă de mai multă supleţe”, a anunţat un purtător de cuvânt al premierului britanic după această întâlnire, care a avut loc luni în marja Adunării Generale a ONU.

La rândul său, Donald Tusk a rezumat întâlnirea într-un tweet, într-un stil telegrafic: ”Nici progrese, nici eşec. Nu e timp de pierdut”.

Purtătorul de cuvânt britanic nu a oferit multe detalii, dar a anunţat că cei doi lideri au discutat ”despre progrese în discuţii, în căutarea unei alternative la backstop”, principalul punct de blocaj al acestor discuţii.

Londra refuză să accepte această ”plasă de siguranţă”, menită să împiedice restabilirea unei frontiere fizice între cele două Irlande cu scopul de a apăra pacea în Irlanda de Nord şi piaţa unică europeană.

Boris Johnson, care s-a întâlnit la New York şi cu premierul belgian Charles Michel, doreşte un acord asupra acestui punct la summitul european de la 17-18 octombrie, însă se declară hotărât să scoată regatul Unit din Uniunea Europeană la data prevăzută a Brexitului, 31 octombrie, inclusiv fără un acord, şi refuză să le ceară Celor 27 o amânare a Brexitului.

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a apreciat, luni, la Berlin că este ”dificil” să se ajungă la un acord cu regatul, în pofida faptului că Londra a formulat recent noi propuneri.

Guvernul lui Boris Johnson a ”făcut progrese, el pare să se îndrepte către o recunoaştere a nevoii controlului”, a apreciat Michel Barnier. Însă, ”pentru moment, propunerile sale sunt foarte parţiale, iar noi nu ne putem mulţumi să fim parţiali”, a avertizat fostul ministru francez. 

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă