16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalUE avertizează Marea Britanie că nu-și poate încălca angajamentele asumate în procesul...

UE avertizează Marea Britanie că nu-și poate încălca angajamentele asumate în procesul de Brexit

Marea Britanie nu îşi poate încălca angajamentele asumate referitoare la viitoarele relaţii comerciale între Londra şi blocul comunitar, a afirmat miercuri, la Strasbourg, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

În caz contrar, aceste negocieri ar putea fi stopate.

Liderii ţărilor UE trebuie să decidă vineri dacă Londra a făcut ‘progrese suficiente’ în clarificarea a trei aspecte esenţiale ale Brexitului – ‘factura divorţului’ dintre Marea Britanie şi UE, frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit.

Acordul a fost subminat ulterior de o declaraţie a ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, conform căruia este vorba mai degrabă despre o ‘declaraţie de intenţii’ decât de o obligaţie juridică.

”Noi nu vom accepta vreo nerespectare a acestui raport comun. Acest progres a fost convenit şi va fi rapid transpus într-un acord de retragere (a Marii Britanii din UE, n.r.), care este obligatoriu juridic în toate cele trei domenii şi în unele ce rămân să fie negociate”, a declarat Barnier în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Eurodeputaţii urmează să se pronunţe miercuri asupra unei moţiuni care le solicită liderilor statelor UE să dea undă verde trecerii la următoarea etapă a negocierilor privind Brexitul.

”Nu am ajuns la capătul drumului, nici cu privire la drepturile cetăţenilor, nici de alte subiecte referitoare la o retragere ordonată. Rămânem vigilenţi”, a adăugat Michel Barnier.

Comisia Europeană a recomandat vineri trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celorlalte 27 de state ale Uniunii, a estimat că s-au înregistrat ‘progrese suficiente’ cu privire la termenii ‘divorţului’ de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra.

Şefa executivului de la Londra, Theresa May, a precizat că nu va exista o frontieră fizică – care ar presupune puncte de control şi controale vamale – între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, subiectul cel mai spinos al negocierilor de săptămâna trecută, şi că Acordul din Vinerea Mare, referitor la procesul de pace din Irlanda de Nord, va fi menţinut.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă