17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăInternaționalUE prelungeşte sancţiunile împotriva Rusiei pentru acţiunile din Ucraina

UE prelungeşte sancţiunile împotriva Rusiei pentru acţiunile din Ucraina

150 de persoane şi 38 de companii se află pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, din cauza anexării ilegale a regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia şi a implicării în conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

“O evaluare a situaţiei nu a justificat modificarea regimului de sancţiuni”, se arată în comunicatul publicat luni de Consiliul UE.

Printre măsurile UE aflate în vigoare până la 15 septembrie ca răspuns la criza din Ucraina se află: îngheţări ale activelor, interdicţii de călătorie, sancţiuni vizând anumite sectoare ale economiei ruse, măsuri restrictive limitate la teritoriul Crimeei şi al Sevastopolului.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, ca urmare a unui referendum, o manevră criticată dur de Occident. Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că nu renunţă la iniţiativa de a recupera Crimeea, considerată “o parte integrantă a Ucrainei”, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat recent că nu va permite “niciodată” reintegrarea regiunii Crimeea de către Ucraina.

Rusia mai este acuzată şi de implicare în conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, care a izbucnit în 2014 şi care s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. La 18 iulie 2017, regimurile separatiste din estul Ucrainei au proclamat un nou stat pe teritoriile pe care le controlează.

Cele mai citite

CFR S.A. are în bugetul pe 2024 o alocare de 5,8 miliarde de lei pentru investiţii în infrastructura feroviară

Bugetul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. pe anul 2024 înregistrează o creştere de 62,24% a veniturilor totale faţă de anul anterior, respectiv...

Farul – Universitatea Craiova 3-3. Remontada de senzație la Ovidiu! „Marinarii” ratează cupele europene

Farul Constanţa a remizat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 3-3, după ce în minutul 72 conducea cu 3-0. Eroul oltenilor a fost...

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se laudă cu proiectele din ultimii ani

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a subliniat marți, în cadrul unei declarații la Craiova, importanța investițiilor în sectorul sănătății din România în...
Ultima oră
Pe aceeași temă