8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalU.E, relansare economică în impas! Premierul olandez Mark Rutte a blocat negocierile!

U.E, relansare economică în impas! Premierul olandez Mark Rutte a blocat negocierile!

Refuzul lui Rutte, împreună cu o cerere făcută de Olanda şi alte ţări ca granturile în valoare de 500 de miliarde de euro propuse să fie reduse cu cel puţin 200 de miliarde de euro, l-a făcut pe Michel să declare negocierile închise pentru prima zi.

Contrar poziţiei Olandei, Italia s-a declarat ferm în favoarea unui mecanism mai relaxat de administrare. 

Şefii de stat şi de guverne din Uniunea Europeană au ajuns vineri la Bruxelles pentru prima întâlnire fizică de la impunerea măsurilor de izolare din cauza pandemiei. 

Planul de 1.820 de miliarde de euro propus cuprinde 750 de miliarde de euro – iniţiativa de relansare – şi un buget nucleu (Cadrul Financiar Multianual) de 1.074 de miliarde.

Unii oficiali şi diplomaţi au anticipat că discuţiile s-ar putea prelungi până spre dimineaţă, dar după opunerea lui Rutte, Michel a întrerupt negocierile după ora locală 23.30.

Comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn, a scris pe Twitter că „mâine este o altă zi şi există încă şansa pentru un compromis”.

„Sper ca spiritul european să primeze în interesul tuturor”, a adăugat el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă