11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalUE sancționează opt ruși pentru incidentele din Marea Azov

UE sancționează opt ruși pentru incidentele din Marea Azov

Sunt “sancţiuni punctuale şi individuale”, au precizat sursele respective. Opt persoane vor avea interdicţie de călătorie în UE, iar eventualele lor active în Uniunea Europeană vor fi îngheţate, scrie Agerpres.

Măsura va fi prezentată luni pentru aprobare miniştrilor de externe din ţările membre UE în cursul unei reuniuni la Bruxelles.

Procedurile juridice vor fi apoi lansate şi numele persoanelor sancţionate vor fi ţinute secrete până la publicarea deciziei în jurnalul oficial al UE, potrivit aceloraşi surse.

“Există o unanimitate pentru a decide să se facă ceva pentru a-i sancţiona pe responsabilii deciziei de a se deschide focul asupra celor trei nave ale marinei ucrainene şi de a le captura echipajele”, a explicat una din surse.

164 de ruşi şi ucraineni, între care mai multe personalităţi preşedintelui rus Vladimir Putin şi noului “preşedinte” al “republicii” autoproclamate Lugansk, Leonid Pasecinik, şi 44 de entităţi au fost înscrise pe lista neagră a UE după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Dar statele membre ale UE rămân divizate cu privire la oportunitatea de a înăspri măsurile vizând schimburile cu Rusia, a precizat această sursă.

Europenii îşi interzic în special să lovească în sectorul energetic din cauza marii lor dependenţe de gazele ruseşti.

UE a cumpărat 169 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în 2018, faţă de 155 miliarde de metri cubi în 2017, potrivit datelor europene.

Orice nouă sancţiune necesită unanimitate în cadrul UE, ceea ce limitează intervenţiile sale politice şi economice.

“Mai multe state s-au opus astfel noilor sancţiuni împotriva regimului lui Nicolas Maduro în Venezuela”, unul din subiectele de pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de externe. 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă