13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalUE şi China poartă negocieri by remote pentru depăşirea disensiunilor

UE şi China poartă negocieri by remote pentru depăşirea disensiunilor

Acestea sunt primele discuţii oficiale între Bruxelles şi Beijing, după acuzaţiile europene privind dezinformarea despre SARS-CoV-2 de către partea chineză, relatează Reuters, via Agerpres.

La summit participă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul Li Keqiang.

”Suntem pregătiţi să lucrăm cu China, dar de asemenea aşteptăm ca aceasta să-şi asume responsabilităţile care îi revin în calitate de una dintre cele mai mari economii ale lumii. Pandemia a evidenţiat unele temeri (ale Uniunii Europene)”, a declarat un diplomat european implicat în pregătirea summitului.

Nici o declaraţie nu este prevăzută după summit, care va începe la ora 08:00 GMT.

Oficialităţi UE afirmă că Beijingul a încercat să pună presiune pe ţările UE folosind social media pentru a răspândi informaţii false despre ceea ce China consideră a fi neglijarea pacienţilor cu COVID-19 de către europeni. Beijingul a respins toate acuzaţiile UE.

Chiar înaintea pandemiei au existat divergenţe între cei doi parteneri comerciali, inclusiv despre un acord comercial care este negociat.

De asemenea, UE s-a confruntat cu presiuni din partea Washingtonului pentru a adopta o poziţie mai dură faţă de China.

Guvernele statelor membre şi-au exprimat temeri grave despre noua lege chineză privind securitatea în Hong Kong, despre care activişti, diplomaţi şi unii oameni de afaceri occidentali susţin că va periclita statutul semiautonom al regiunii şi rolul său de centru financiar mondial.

UE şi China sunt semnatare ale acordului din 2015 privind programul nuclear iranian şi Bruxellesul vrea să-şi asigure cooperarea Beijingului şi în domeniul politicii climatice. Uniunea Europeană acuză însă China de protecţionism economic, în pofida unui acord încheiat în 2019 de cele două părţi.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă