16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalUE și Marea Britanie au reușit un acord final pentru Brexit

UE și Marea Britanie au reușit un acord final pentru Brexit

Declaraţii de presă difuzate de Guvernul britanic şi de cel din Gibraltar anunţau ajungerea la un acord care stipulează că Brexit-ul nu va afecta pe viitor statutul de negociere al Marii Britanii privind teritoriile sale, informează Agerpres.

Spania ameninţase să se opună prin veto acordului privind Brexit-ul din cauza unor obiecţii de ultimă oră pe tema situaţiei Gibraltarului, o mică peninsulă pe coasta de sud a Spaniei şi teritoriu britanic începând din 1713, unul dintre principalele subiecte asupra cărora existau divergenţe între Londra şi Madrid.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat că Spania a ajuns la un acord cu privire la Gibraltar şi, prin urmare, duminică va vota în favoarea Brexit-ului. ”Tocmai l-am anunţat pe regele Spaniei că Spania a ajuns la un acord privind Gibraltarul. Spania şi-a ridicat vetoul şi va vota în favoarea Brexit-ului”, a transmis Sanchez, într-o declaraţie în direct la televiziunea spaniolă.

Potrivit unui proiect de document văzut de Reuters, duminică, Uniunea Europeană va declara că orice fel de aranjamente viitoare referitoare la Gibraltar vor trebui discutate direct cu Madridul. După ce Marea Britanie părăseşte Uniunea, Gibraltarul nu va fi inclus în sfera de competenţă a acordurilor privind teritoriile care vor fi încheiate între Uniune şi Marea Britanie, se menţionează în proiectul de document. ”Totuşi, aceasta nu exclude posibilitatea de a avea acorduri separate între Uniune şi Marea Britanie în ceea ce priveşte Gibraltarul… aceste acorduri separate vor necesita acordul prealabil al Regatului Spaniei”, se mai menţionează în text.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat asigurări sâmbătă că summitul de duminică pentru aprobarea acordului privind Brexit-ul va avea loc, după depăşirea reticenţelor spaniole, deşi a recunoscut că ”nimeni nu are motive să fie mulţumit”. ”Voi recomanda să aprobăm duminică rezultatul negocierilor privind Brexit-ul. Nimeni nu are motive să fie mulţumit. Dar cel puţin în acest moment critic cei 27 au trecut proba unităţii şi a solidarităţii”, a declarat Tusk, în scrisoarea adresată liderilor UE prin care îi invită la reuniunea de la Bruxelles, despre care a spus că va începe la ora locală 09:30 (08:30 GMT).

Şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reacţionat. După o discuţie cu premierul spaniol, Juncker a declarat că solidaritatea şi dialogul reprezintă ”felul europenilor de a găsi soluţii”. ”Tocmai am vorbit cu premierul Sanchez. Solidaritatea, hotărârea şi dialogul sunt mijloacele de a găsi soluţii în Uniunea Europeană”, a scris Juncker pe Twitter, potrivit EFE.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă