20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn barbat a incercat sa intre in palatul Buckingham

Un barbat a incercat sa intre in palatul Buckingham

Un bărbat a fost arestat în noaptea de marţi spre miercuri după ce a escaladat porţile palatului Buckingham, reşedinţa oficială din Londra a reginei Elisabeta a II-a, a anunţat joi Scotland Yard, citat de AFP.

“Un bărbat de 22 de ani a fost arestat în jurul orei 02:00 dimineaţa (01:00 GMT) miercuri, 10 iulie, de ofiţeri specializaţi de poliţie după ce a escaladat grilajul de la intrarea în palatul Buckingham”, se arată în comunicatul Scotland Yard.

Bărbatul nu era înarmat şi incidentul nu este tratat ca unul de natură teroristă, a precizat poliţia. Joi dimineaţa, intrusul era încă în arest preventiv la Londra. O purtătoare de cuvânt de la Buckingham a menţionat că regina se afla la palat în momentul incidentului.

“Era hotărât să intre”

Potrivit tabloidului The Sun, individul s-a învârtit timp de câteva minute pe peluzele palatului, înainte să fie arestat. Tânărul “era hotărât să intre şi a bătut cu putere în uşi, dar din fericire peste tot era bine închis, de această dată”, a indicat pentru ziar o sursă din cadrul monarhiei.

Tentativele de intruziune în palatul Buckingham nu sunt evenimente excepţionale. Anul trecut, o persoană fără adăpost a fost găsită dormind în parcul palatului. Cazul cel mai spectaculos datează însă din 1982, când un bărbat de circa 30 de ani, Michael Fagan, a reuşit să se strecoare până în dormitorul reginei, care era în pat.

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă