11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalUn fost avocat al lui Slobodan Milosevic a fost asasinat la Belgrad

Un fost avocat al lui Slobodan Milosevic a fost asasinat la Belgrad

Avocatul de 56 de ani, împuşcat mortal în faţa locuinţei sale din capitala Serbiei, a fost de asemenea apărătorul unui important membru al lumii interlope din Serbia şi Muntenegru, Luka Bojovic, conform presei sârbe.

“Poliţia caută persoana care l-a asasinat (…) pe avocatul Dragoslav Ognjanovic şi care l-a rănit la braţ pe fiul de 26 de ani al acestuia”, a declarat un responsabil al poliţiei sârbe, Dejan Kovacevic.

Poliţia nu a făcut nicio legătură între crimă şi calitatea sa de fost avocat al lui Milosevic sau de apărător al lui Luka Bojovic care, conform cotidianului Vecernje Novosti, ispăşeşte în Spania o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru posesie de arme.

Bojovic este, conform acestei publicaţii, una din principalele figuri ale unuia din cele două clanuri de interlopi originare din Kotor, în Muntenegru, care duc de mai mulţi ani un război nemilos în Serbia şi Muntenegru. Acest conflict a făcut deja mai mulţi morţi.

Un alt avocat sârb, Vladimir Zrelec, care era apărătorul lui Slobodan Saranovic, membru important al clanului rival, el însuşi asasinat în 2017, a fost ucis în decembrie 2015 la Belgrad.

Preşedintele Baroului din Serbia, Viktor Gostiljac, a declarat că “întreaga profesie” este “şocată de această crimă”. El a cerut o întrevedere cu miniştrii de interne şi de justiţie pentru a discuta despre securitatea avocaţilor în Serbia.

“Atacul asupra lui Dragoslav Ognjanovic este un atac asupra tuturor avocaţilor”, se arată într-un comunicat al Baroului, care cere autorităţilor să îi găsească rapid pe autorii acestei crime.

Dragoslav Ognjanovic a făcut parte dintr-o echipă de consilieri juridici a lui Slobodan Milosevic. Ei l-au ajutat în culise să îşi pregătească apărarea, deoarece liderul iugoslav şi-a asumat singur apărarea în faţa judecătorilor Tribunalului Penal Internaţionale (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

Predat justiţiei internaţionale în 2001, la câteva luni după căderea sa, Slobodan Milosevic a decedat la 14 martie 2006, în celula sa de la TPI din Haga, înainte de a fi condamnat.

El trebuia să dea socoteală pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru rolul său în conflictele care au provocat destrămarea fostei Iugoslavii în anii 1990 şi care s-au soldat cu 130.000 de morţi.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă