11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn important cleric iranian lansează atacuri asupra SUA și Israel

Un important cleric iranian lansează atacuri asupra SUA și Israel

Ahmad Khatami a declarat de asemenea în faţa celor veniţi la Teheran pentru rugăciunile de Eid că oferta făcută pe preşedintele Donald Trump de negocieri cu liderii iranieni este inacceptabilă, pentru că liderul american doreşte ca Teheranul să renunţe la programul său balistic şi la influenţa sa regională.

“Americanii afirmă că ar trebui să acceptăm ceea ce ei numesc negocieri. Prin urmare aceasta nu este o negociere, ci dictatură. Republica Islamică şi naţiunea iraniană se vor ridica împotriva dictaturii”, a declarat Khatami, citat de agenţia de presă Mizan.

“Preţul pentru un război cu Iranul este foarte ridicat pentru America. Ei ştiu că dacă vor lovi oricât de puţin această ţară, SUA şi principalul său aliat din regiune, regimul sionist (al Israelului), vor fi luaţi ca ţintă”, a subliniat Khatami.

Khatami nu a precizat ce forţe vor întreprinde un asemenea atac, însă Iranul a atenţionat deja că la lovi oraşele israeliene cu rachetele sale dacă va fi atacat. Iranul are de asemenea aliaţi în regiune, printre care gruparea Hezbollah din Liban.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat marţi că puterea militară a Republicii Islamice este cea care împiedică Washingtonul să o atace şi şi-a exprimat intenţia de a stimula puterea militară a Iranului.

SUA au reimpus o primă rundă de sancţiuni împotriva Iranului pe 7 august, iar pe 5 noiembrie va anunţa un al doilea pachet de sancţiuni, care include restricţii privind vânzarea de petrol.

Statele Unite au declarat că vor pune capăt sancţiunilor dacă Iranul va permite negocierea unei înţelegeri mai dure. Trump a declarat chiar că ar fi dispus să se întâlnească cu liderul iranian, dar Teheranul a condiţionat discuţiile directe de revenirea Washingtonului la acordul nuclear.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă