10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn militar american a primit 16 ani de închisoare în Rusia. Cum...

Un militar american a primit 16 ani de închisoare în Rusia. Cum reacționează Statele Unite

Paul Whelan (50 de ani) este cetățean al SUA dar mai are și paşaport canadian, britanic şi irlandez. El a fost condamnat, luni, 15 iunie, de un tribunal din Rusia pe motiv că ar fi făcut spionaj în favoarea Statelor Unite, indică agențiile de presă occidentale.

Pedeapsa decisă de judecătorul rus este de 16 ani de detenție sau, potrivit altor surse, de 16 ani de muncă silnică. Una dintre probele pe care s-a bazat sentința ar fi fost un stick USB care conţinea informaţii clasificate și care a fost găsit asupra fostului militar american.

Wheelan se află în detenţie din momentul în care fusese reținut de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, într-o cameră de hotel din Moscova, la data de 28 decembrie 2018. Presa din SUA susține că Paul Whelan se afla la acel moment în Rusia întrucât fusese invitat la nunta unui prieten.

Față de sentința pronunțată luni, Statele Unite au reacționat imediat, acuzând Rusia că a organizat “un simulacru de proces”.

“Avem motive serioase să credem că Whelan a fost privat de garanţii legate de un proces echitabil, pe care Rusia este datoare să i-l asigure în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale în materie de drepturi ale omului”, a transmis secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Pe de altă parte, Vladimir Zherebenkov, avocatul rus al lui Paul Whelan, susține că fostul pușcaș marin ar putea fi eliberat și trimis în SUA, dacă guvernele de la Moscova și Washington cad de acord asupra unui schimb de prizonieri. Rusia ar fi interesată să-i primească, în schimbul lui Whelan, pe Viktor Bout sau pe Konstantin Yaroshenko, dezvăluie presa din SUA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă