16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn nou val de arestări în Turcia, având legătură cu predicatorul Gulen

Un nou val de arestări în Turcia, având legătură cu predicatorul Gulen

Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, autorităţile au emis mandate de arestare în cazul a peste 400 de persoane, în cadrul mai multor anchete pe cuprinsul Turciei. Dintre ele, 127 erau arestate marţi la prânz.

Persoanele arestate sau căutate sunt suspectate de apartenenţă la mişcarea predicatorului Gulen, pe care Ankara o consideră drept ”grupare teroristă”.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe Gulen că se află în spatele tentativei de puci din 15 iulie 2016.

Gulen, un septuagenar care trăieşte izolat în SUA de circa douăzeci de ani, respinge acuzaţiile.

Printre persoanele arestate sau sub mandat de arestare marţi figurează foşti poliţişti sau militari şi persoane suspectate că au folosit o aplicaţie de mesagerie criptată populară, potrivit Ankarei, a mişcării guleniste.

De la puciul eşuat, autorităţile ”vânează” neîncetat partizani ai mişcării şi au procedat la epurări de o amploare fără precedent în istoria modernă a ţării. Aproximativ 55.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 demise sau suspendate din funcţie. După aproape trei ani de la tentativa de puci, arestările continuă în fiecare săptămână.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă