20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalUn șarpe a ucis o mamă și un copil, cu aceeași mușcătură

Un șarpe a ucis o mamă și un copil, cu aceeași mușcătură

Femeia în vârstă de 35 de ani dormea într-o casă situată în districtul Muzaffarnagar din statul indian Uttar Pradesh când un şarpe muşcat-o.
După ce s-a trezit, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ea a început să-şi alăpteze fiica de trei ani, însă a otrăvit-o involuntar cu laptele matern. ”Mama nu era conştientă de muşcătura de şarpe şi a început să-şi alăpteze copilul, ceea ce a condus la moartea lor”, a declarat pentru AFP inspectorul de poliţie Vijay Singh.
După ce starea celor doi s-a deteriorat alarmant membrii familiei au reperat şarpele, dintr-o specie nespecificată. Când a fost descoperit acesta a dispărut.
Cele două victime au fost transportate la spital, unde medicii au constatat decesul.
În India, trăiesc aproximativ 300 de specii de şerpi dintre care circa 60 sunt foarte veninoase.
În 2011, un studiu a estimat că aproximativ 46.000 de oameni mor anual în India în urma muşcăturilor de şarpe, adică aproape jumătate dintre cele 100.000 de decese provocate de aceste reptile la nivel mondial.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă