15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalUngaria: Coca Cola retrage afişele prezentând cupluri de acelaşi sex

Ungaria: Coca Cola retrage afişele prezentând cupluri de acelaşi sex

În posterele Coca Cola apăreau perechi de acelaşi sex bucurându-se de această băutură răcoritoare şi având înscris mesajul ‘zero zahăr, zero prejudecăţi’. Grupul ultraconservator ‘CitizenGo’, cu sediu la Madrid, a lansat o petiţie online pentru retragerea acestor postere de pe stradă, care până acum a strâns 35.000 de semnături. La rândul său, István Boldog, deputatul Fidesz, partidul premierului naţionalist Viktor Orban, a lansat pe Facebook un apel la boicotarea acestei băuturi până la retragerea afişelor incriminate.

Coca Cola a informat EFE că retragerea de pe stradă a afişelor este rezultatul unui calendar stabilit anterior şi care urma să fie demarat în paralel cu unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, care a început miercuri la Sziget. ‘Este ceea ce era deja prevăzut. În prima săptămână a campaniei, apăreau cuplurile, iar în a doua săptămână, odată cu începerea Festivalului de la Sziget este promovat produsul nostru la jumătate de litru, Coca Cola şi Coca Cola Zero în serie limitată şi cu eticheta în culorile curcubeului, care se va vinde doar la festival’, a asigurat Coca Cola Ungaria. Ungaria recunoaşte perechile de acelaşi sex, dar nu permite căsătoria, care în Constituţia din 2011 este definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Legislaţia exclude de asemenea perechile homosexuale de la adopţie, la care nu se pot înscrie decât în mod individual.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă