18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalVarşovia ia în considerare participarea la finanţarea prezenţei militare americane

Varşovia ia în considerare participarea la finanţarea prezenţei militare americane

Pawel Soloch, şeful Biroului pentru securitate naţională de pe lângă preşedinţia poloneză, a comentat astfel un document neoficial atribuit Ministerului Apărării polonez, potrivit căruia Polonia ar putea să aloce între 1,5 şi 2 miliarde de dolari cu scopul de a contribui la cheltuielile necesare staţionării unei unităţi de blindate americane.

Solicitat de AFP, Ministerul Apărării de la Varşovia s-a abţinut de la orice fel de comentariu cu privire la acest document publicat de portalul Onet.pl.

Nu este o ‘ştire falsă’ (‘fake news’), a spus Soloch, a cărui declaraţie a fost postată marţi pe site-ul web Polsat News.

Potrivit lui, documentul respectiv reflectă o ‘acţiune pozitivă a Ministerului Apărării, derulată de ceva timp’ şi ar trebui considerată ‘drept un demers publicitar’.

Dar, ‘pentru moment, acesta nu duce la nicio urmare concretă’, a precizat oficialul polonez.

Informaţia apărută în mass-media despre această ‘iniţiativă’ a suscitat încă de luni o reacţie a Moscovei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că ‘expansiunea progresivă a structurilor militare ale NATO în direcţia frontierelor noastre (…) nu contribuie în niciun fel la securitatea şi stabilitatea pe continent’ şi duce la ‘măsuri de ripostă din partea Rusiei pentru a reechilibra paritatea de fiecare dată când ea este încălcată’.

Peskov a precizat că astfel de decizii ţin de suveranitatea fiecărei ţări, dar ‘consecinţele pentru atmosfera de securitate pe continent sunt evidente’.

Potrivit documentului publicat de Onet.pl, fondurile poloneze vor fi folosite pentru îmbunătăţirea infrastructurii destinate să adăpostească soldaţi americani şi ar putea servi de asemenea populaţiei locale.

‘Da, suntem interesaţi de o prezenţă crescută a forţelor americane în ţara noastră şi vom prezenta – inclusiv unor organizaţii precum think tanks – opţiunile pe care le putem oferi dacă astfel de decizii (pentru a trimite mai multe trupe) vor fi adoptate’, a explicat Soloch.

Elemente ale unei brigăzi blindate americane au fost desfăşurate în Polonia cu titlu temporar în ianuarie 2017, ca parte a măsurilor de reasigurare a ţărilor din regiune în faţa Rusiei tot mai revanşarde.Polonia găzduieşte de asemenea un batalion multinaţional al NATO, sub comandament american, notează AFP.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă