8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalVatican: Anchetă asupra unui episcop suspectat de abuz sexual

Vatican: Anchetă asupra unui episcop suspectat de abuz sexual

“Sfântul Scaun a dispus o anchetă preventivă pentru a stabili credibilitatea unei plângeri pentru presupus abuz sexual împotriva unui minor, comis în urmă cu peste 50 de ani de episcopul Bernardino Pinera Carvallo, arhiepiscop emerit al oraşului La Serena”, a precizat într-un comunicat nunţiatura (Ambasada Vaticanului).

“Suntem în contact cu persoana care a depus plângerea şi, în acelaşi timp, acţionăm în conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

Bernardino Pinera, în vârstă de 103 ani, este unchiul actualului preşedinte chilian şi formator al unor preoţi de renume din ţară. El a prezidat Conferinţa Episcopală chiliană între 1984 şi 1988.

La sfârşitul lunii iulie, congregaţia iezuită din Chile şi-a cerut scuze pentru abuzurile sexuale comise de fostul său lider Renato Poblete împotriva a 22 de victime, între care patru minori, timp de peste patru decenii. Renato Poblete, decedat în 2010, avea legături ample cu lumea afacerilor şi a politicii.

În total, 158 de cazuri de abuzuri sexuale, în care sunt implicaţi 219 de membri ai bisericii, fac obiectul unor anchete în Chile. Dintre cele 241 de victime identificate, 123 erau minori la momentul comiterii faptelor.

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă