10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalVenezuela: După Maduro, şi Guaido face apel la papa Francisc

Venezuela: După Maduro, şi Guaido face apel la papa Francisc

Vorbind la postul de ştiri italian SkyTg24, Guaido – recunoscut ca preşedinte interimar de SUA, unele state din Uniunea Europeană şi din America de Sud – a declarat că ar fi ‘fericit să-l întâmpine’ pe papă în Venezuela, relatează Dpa.

‘Adresez un apel oricui ne poate ajuta, precum Sfântul Părinte (sau alte forţe ale diplomaţiei), de a coopera spre a se pune capăt uzurpării, pentru un guvern de tranziţie şi a conduce Venezuela spre alegeri cu adevărat libere cât mai curând posibil’, a declarat Guaido.

‘Aş fi fericit să-l întâmpin pe papă în ţara noastră, o ţară catolică, foarte devotată, cu o mare tradiţie religioasă’, a adăugat Guaido, care până acum a refuzat negocierile cu Maduro, insistând ca acesta să demisioneze.

Luni, Nicolas Maduro a declarat, tot la SkyTg24, că i-a scris papei Francisc pentru a-l ruga să joace un rol de mediator în criza politică.

‘I-am scris o scrisoare papei Francisc (…) spunând că eu slujesc cauza lui Hristos’, a afirmat Maduro, declarându-se catolic practicant.

‘În acest spirit, l-am rugat să ne ajute într-un proces de facilitare şi întărire a dialogului. L-am rugat pe papă să-şi pună la dispoziţie cele mai bune eforturi, voinţa sa, să ne ajute pe această cale a dialogului. Sper că vom avea un răspuns pozitiv’ din partea suveranului pontif, a mai spus Nicolas Maduro.

Este cunoscut faptul că Vaticanul urmăreşte cu atenţie evenimentele din Venezuela.

Într-un comunicat emis joi, Vaticanul afirmă că ‘Sfântul Părinte şi-a rezervat întotdeauna şi, prin urmare, îşi rezervă (şi acum) posibilitatea de a verifica voinţa ambelor părţi, spre a vedea dacă sunt întrunite condiţiile de a se merge pe acest drum’.

Francisc este primul papă originar dintr-o ţară latino-americană, Argentina, iar adjunctul său, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, a fost nunţiu papal la Caracas.

Săptămâna trecută, papa Francisc a refuzat să se situeze de partea lui Maduro sau a lui Guaido, afirmând că sprijină ‘întregul popor venezuelean’ şi exprimându-şi îngrijorarea faţă de riscul de ‘vărsare de sânge’.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă