16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalVenezuela: Negocierile între Guvern și Opoziție continuă în Barbados

Venezuela: Negocierile între Guvern și Opoziție continuă în Barbados

‘Delegaţia desemnată de preşedintele Juan Guaido se întoarce în Barbados pentru a continua, de urgenţă, mecanismul de negociere de la Oslo cu scopul de a realiza schimbarea ce va pune capăt suferinţei venezuelenilor’, a anunţat pe Twitter Centrul de comunicare naţional, organul care coordonează comunicările liderului opoziţiei de la Caracas.

Delegaţia opoziţiei este formată din vicepreşedintele Parlamentului Stalin Gonzalez, fostul primar al municipalităţii Baruta, Gerardo Blyde, şi fostul ministru al transporturilor şi comunicaţiilor, Fernando Martinez Mottola.

Până în prezent, guvernul Maduro nu a informat despre plecarea delegaţiei sale spre Barbados, din care fac parte ministrul comunicaţiilor Jorge Rodriguez, guvernatorul statului Miranda, Hector Rodriguez, şi ministrul de externe Jorge Arreaza. Noua rundă de discuţii va avea loc, după cum a anunţat ministerul norvegian al afacerilor externe, după ce părţile au discutat la Caracas pentru a ‘face să avanseze negocierile’. Guvernul şi opoziţia s-au întâlnit săptămâna trecută timp de trei zile, în cadrul discuţiilor fiind convenite şase teme, conform informaţiilor furnizate de administraţia Maduro. Cu toate acestea, aspectele discutate în cadrul reuniunilor nu au fost dezvăluite. În cadrul întâlnirilor de săptămâna trecută s-a convenit şi crearea unei platforme de dialog care să funcţioneze ‘în mod permanent şi rapid’ pentru a se putea ajunge la un acord.

În runda din această săptămână, părţile se vor întoarce la dialog în atmosfera creată de protestele determinate de arestarea a doi membri din garda lui Juan Guaido, pe care guvernul i-a acuzat că încercau să vândă cinci puşti furate din depozitul de armament al Gărzii Naţionale Bolivariene, o componentă a forţelor armate din Venezuela.

Liderul opoziţiei a denunţat aceste arestări, pe care le-a calificat drept o înscenare din partea administraţiei chaviste, menită să îl compromită. Venezuela trece printr-un maxim de tensiune politică începând din luna ianuarie, când preşedintele Nicolas Maduro a depus jurământul pentru un nou mandat de 6 ani, nerecunoscut de opoziţie şi de o parte a comunităţii internaţionale, deoarece principalii lideri ai opoziţiei au fost împiedicaţi să participe la scrutin. Drept răspuns, Guaido a fost proclamat preşedinte interimar, invocând o serie de prevederi constituţionale. 

Cele mai citite

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă