18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInternaționalVerde pentru parada militară de Ziua Națională a Franței

Verde pentru parada militară de Ziua Națională a Franței

Acest lucru poate fi considerat un semn tangibil al încheierii crizei: după o ceremonie restrânsă anul trecut, tradiționala paradă militară din ziua națională din 14 iulie va avea loc anul acesta într-un format mai apropiat celui obișnuit, mulțumită regresului pandemic.

„Suntem într-un context destul de favorabil de ieșire din crizaă. Cu condiția să continue, această dinamică ar trebui să ne permită o întoarcere la clasic, cu o frumoasă paradă de 14 iulie pe Champs-Elysées” , a explicat Agenției France-Presse guvernatorul militar al Parisului, generalul Christophe Abad.

În 2020, formatul paradei a fost înlocuit de o ceremonie restriânsă în Place de la Concorde, axată pe un tribut special adus soldaților și îngrijitorilor mobilizați în timpul crizei pandemice. Absența unei parade în Franța pe 14 iulie a fost o premieră de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și până în prezent.

Anul acesta, tribunele vor găzdui aproximativ 25.000 de persoane, așezate după regulile obișnuite de distanțare socială. Parada va mobiliza aproximativ 5.000 de participanți, inclusiv 4.300 de soldați pedeștri, 71 de avioane, 25 de elicoptere, 221 de vehicule și 200 de cai ai Gărzii Republicane.

Transportorul blindat Griffon, un transportor de personal de nouă generație, destinat să înlocuiască vehiculul blindat din fruntea coloanei, va defila pentru prima dată în Franța, ca și tancul blindat Carapace. În aer, noua aeronavă ușoară de recunoaștere și supraveghere, utilizată pentru a colecta informații, va participa pentru prima dată la tradiționala paradă aeriană deschisă de Patrouille de France.

Printre trupele aflate în centrul atenției va fi și grupul de forțe speciale europene Takuba, inițiat de Franța pentru a însoți forțele regimului din Mali în luptă și la care contribuie opt națiuni – Belgia, Estonia, Italia, Olanda, Republica Cehă, Portugalia, Suedia. și Franța.

Parada, cu o durată de aproximativ două ore, se va încheia în ritmuri muzicale cu un cor de 120 de „tineri angajați” : liceeni militari, membri ai serviciului civic, servicii militare voluntare și adaptate, pompieri voluntari. La sfârșitul paradei, asistența va avea la dispoziție mai multe activități de entertainment în Ile-de-France, pe Esplanade des Invalides și în alte câteva districte ale capitalei.

Cele mai citite

Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, anunță premierul Ciolacu

Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, pentru Europa Centrală şi de Est, a anunțat premierul...

1,29 milioane de bugetari, potrivit datelor Ministerului Finanțelor

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024,...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă