4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalVestul Japoniei lovit de taifunul Krosa

Vestul Japoniei lovit de taifunul Krosa

Joi după-amiază, taifunul a lovit insula principală a arhipelagului, Honshu, în prefectura Hiroshima (vest), însoţit de rafale de vânt de până la 144 de kilometri pe oră.

Potrivit autorităţilor citate de televiziunea publică NHK, cel puţin 21 de persoane au fost rănite uşor, iar agenţia de presă Jiji a raportat un deces, după ce un bărbat a fost măturat de apele oceanului. ‘Trebuie să rămânem vigilenţi, deoarece în această după-amiază ploile vor continua’, a declarat pentru AFP un responsabil pentru gestionarea dezastrelor din provincia Tokushima (sud-vest).

Potrivit meteorologilor, sunt aşteptate precipitaţii record, de până 1200 de milimetri în 24 de ore, dar şi inundaţii şi alunecări de teren. În prefectura Oita circa 20 douăzeci de persoane au fost salvate după ce au rămas blocate în urma creşterii bruşte a apelor unui râu. Recomandările de evacuare date de autorităţi au vizat 580.000 de persoane, în principal de pe insula Shikoku.

Ca măsură de precauţie, companiile de transport au decis deja să anuleze cursele de feribot între insulele din sud-vestul arhipelagului şi pe cele feroviare de mare viteză, în special între Osaka şi Kokura, pentru ziua de joi. De asemenea, circa 760 de zboruri au fost anulate joi, dintre care peste 400 ale celor mai importante două companii aeriene japoneze, Japan Airlines şi ANA.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă