10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO California: Mii de pompieri se luptă cu flăcările în urma unui...

VIDEO California: Mii de pompieri se luptă cu flăcările în urma unui incendiu de vegetaţie

Incendiul Pawnee, localizat la circa 110 kilometri nord-vest de Sacramento, a izbucnit sâmbătă. Flăcările au mistuit 22 de clădiri şi 5.261 hectare, conform datelor prezentate marţi de Departamentul forestier şi de pază împotriva Incendiilor.

Circa 1.500 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în urma incendiului din apropiere de Pădurea Naţională Mendocino, a anunţat Departamentul şerifului din Lake County.

Marţi, direcţia de propagare a incendiului se îndepărta de zonele populate, potrivit Departamentului. Acesta a precizat că, în cazul în care această tendinţă se menţine, locuitorii se vor putea întoarce curând la casele lor.

Guvernatorul statului California, Jerry Brown, a declarat, luni, stare de urgenţă în Lake County, o măsură necesară pentru deblocarea resursele necesare pentru intervenţie. Până marţi peste 2.700 de pompieri au fost detaşaţi pentru stingerea flăcărilor.

Serviciul naţional de meteorologie a emis vineri o atenţionare privind pericolul izbucnirii unor incendii ca urmare a intensificării vântului şi a scăderii nivelului de umiditate sub 10%.

Pawnee este unul dintre cele patru incendii de vegetaţie din California cauzate de creşterea temperaturii şi de reducerea nivelului de umiditate.

Celelalte trei incendii din California sunt controlate în proporţie de peste 50%, conform Cal Fire.

Nicio victimă nu a fost înregistrată ca urmare a acestor incendii.

În statul New Mexico, accesul în cea mai mare parte a Pădurii Naţionale Carson va fi restricţionat începând de miercuri . Aceasta este prima oară după 2011 când această pădure de 566.600 de hectare, o suprafaţă mai mare decât cea a statului Delaware, va fi închisă publicului din cauza nivelului ridicat de secetă care creşte pericolul izbucnirii unor incendii, notează Reuters.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă