10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO - Evadare spectacuoasă! Trei babuini au încercat să scape de calvarul...

VIDEO – Evadare spectacuoasă! Trei babuini au încercat să scape de calvarul vieții din laborator

Cele trei exemplare se numără printre cei 1.100 de babuini de la Institutul de cercetare biomedicală din Texas, situat în San Antonio, care utilizează aceste primate pentru a studia maladii precum SIDA, malaria şi virusul Ebola.

Animalele se aflau într-un spaţiu înconjurat de ziduri, însă s-au folosit de unul dintre butoaiele din incintă pentru a fugi, a indicat institutul. Unul după altul, babuinii s-au urcat pe butoi şi au sărit afară. Un al patrulea exemplar a escaladat peretele, însă s-a răzgândit şi s-a întors.

Doi dintre cei trei babuini care au scăpat au fost prinşi în copaci, la mică distanţă de institut. Cel de-al treilea a reuşit să ajungă pe un drum principal, unde o conducătoare auto l-a surprins într-o înregistrare video făcută cu telefonul mobil în care se pot observa membrii ai personalului institutului aflaţi pe urmele animalului.

Babuinii au fost capturaţi la aproximativ 30 de minute după ce au evadat, a precizat instituţia care a dat asigurări că animalele nu au reprezentat un pericol pentru oameni deoarece nu făceau parte dintr-un studiu activ.

“Animalele nu erau bolnave”, a afirmat medicul veterinar al stabilimentului, John Bernal, la postul local de televiziune KSAT.

Însă, organizaţia pentru protecţia animalelor People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a criticat institutul, susţinând că în ultimii ani a înregistrat mai multe evadări şi decese accidentale ale animalelor pe care le deţine.

“Texas Biomed pune în pericol pe toată lumea – personalul său, publicul şi (…) primatele pe care le ţine prizoniere – prin ţinerea în captivitate a animalelor a căror singură dorinţă este să fugă din coşmarul laboratorului”, a indicat PETA într-un comunicat, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă