6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO Explozie majoră în Leicester. Cauzele nu sunt cunoscute momentan

VIDEO Explozie majoră în Leicester. Cauzele nu sunt cunoscute momentan

“Originea exploziei va face obiectul unei anchete comune a poliţiei şi pompierilor”, a declarat poliţia locală într-un comunicat.

“Cerem presei şi opiniei publice să nu se lanseze în speculaţii despre circumstanţele acestui incident, dar în acest stadiu nu există niciun indiciu al unei legături cu o activitate teroristă”, a adăugat poliţia.

Poliţia a anunţat înainte un “incident major” la Leicester, pe Hinckley Road, precizând că “toate serviciile de urgenţă” au fost mobilizate şi cerând populaţiei “să evite să se ducă în acest sector unde drumurile au fost închise”.

Şase persoane au fost spitalizate şi două sunt în “stare critică”, a anunţat spitalul din Leicester prin intermediul contului său de Twitter.

Pompierii locali au primit apeluri în jurul orei 19.00 GMT de la locuitori ai cartierului care au anunţat o explozie şi un incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al acestora, precizând că şase vehicule de pompieri au fost imediat trimise la locul incidentului.

Experţi în operaţiuni de salvare, inclusiv o unitate cu câini, au fost trimişi la faţa locului, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţi ai companiilor de gaze şi electricitate erau de asemenea la faţa locului, o măsură obişnuită în aceasta situaţie.

Fotografii şi înregistrări video publicate pe reţelele sociale arătau o clădire în flăcări şi strada acoperită de moloz, informează AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă