9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO ȘOCANT Un tren lovește un grup de oameni care participa la...

VIDEO ȘOCANT Un tren lovește un grup de oameni care participa la o procesiune religioasă în India

“Oamenii stăteau pe şi lângă şinele de cale ferată la periferia oraşului Amritsar urmărind arderea unor efigii la festivalul religios Dusshera în momentul în care trenul i-a lovit”, a declarat un ofiţer de poliţie pentru Reuters.

Potrivit postului de televiziune Times Now, oamenii nu au auzit trenul apropiindu-se din cauza zgomotului produs de artificii.

Printre victime s-ar număra mai mulţi copii. Se pare că la locul accidentului s-ar fi aflat în jur de 700 de persoane, a informat agenţia de ştiri IANS.

Potrivit agenţiei de presă ANI, care citează martori, trenul avea viteză foarte mare.

“Sunt peste 50 de morţi. Prioritatea este acum să îi ducem pe răniţi la spital”, a spus şeful poliţiei din Amritsar, S. S. Srivastava, care a precizat că 60 de persoane au fost duse la spital.

Mai mulţi oficiali indieni, între care şi preşedintele Ram Nath Kovind, au transmis condoleanţe familiilor victimelor.

“Tragedia este sfâşietoare. Cele mai profunde condoleanţe pentru familiile care i-au pierdut pe cei dragi şi mă rog ca răniţii să se însănătoşească rapid. Am cerut oficialilor să furnizeze imediat ajutorul necesar”, a scris premierul Narendra Modi pe Twitter.

 

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă