8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalViktor Orban le cere conservatorilor europeni să nu expulzeze Fidesz din PPE

Viktor Orban le cere conservatorilor europeni să nu expulzeze Fidesz din PPE

Conform unei copii a unei scrisori obţinute joi de Reuters, Orban i-a cerut liderului Partidului Creştin-Democrat Flamand (CD&V) din Belgia, Wouter Beke, să îşi reconsidere propunerea de expulzare a Fidesz.

Un purtător de cuvânt al guvernului a spus că scrisori similare au fost trimise tuturor celor 12 partide membre ale PPE care s-au alăturat propunerii.

Totuşi, Orban a atras atenţia că nu îşi va schimba poziţia privind migraţia, ‘protecţia culturii creştine’ şi viitorul Europei. “Nu consider că este rezonabil ca dezacordurile privind migraţia să fie rezolvate prin expulzarea unui partid din PPE”, a mai precizat premierul ungar în scrisoarea sa.

După întâlnirea pe care a avut-o marţi la Budapesta cu Orban, liderul PPE, Manfred Weber, candidat la şefia Comisiei Europene, a spus că problemele din cauza cărora formaţiunea ungară de guvernământ Fidesz ar putea fi exclusă din Partidul Popular European nu s-au rezolvat.

Weber a apreciat dialogul cu Orban drept “constructiv”, dar a adăugat că Fidesz mai trebuie să dovedească membrilor PPE că respectă valorile fundamentale ale formaţiunii conservatoare.

Politicianul german a cerut Fidesz să renunţe imediat la poziţiile anti-europene, să acorde din nou sprijin Universităţii Centrale Europene finanţate de magnatul american de origine ungară George Soros şi să ceară scuze PPE.

În actuala campanie pentru alegerile europarlamentare din mai, Fidesz l-a atacat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prin mesaje pe care Weber le-a calificat săptămâna trecută drept “ştiri false”.

Unii membri ai PPE au cerut deja excluderea Fidesz, iar vineri Orban nu respinsese posibilitatea retragerii partidului său din grupul popularilor europeni.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă