5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalViktor Orban: Migraţia va fi principala problemă a Europei în următorii 15-20...

Viktor Orban: Migraţia va fi principala problemă a Europei în următorii 15-20 de ani

Orban l-a descris pe preşedintele francez Emmanuel Macron drept liderul ”forţelor pro-imigraţie” în UE şi a estimat că un compromis cu Germania în chestiunea migraţiei nu este posibil, în pofida ”presiunii constante” a Berlinului asupra guvernului de la Budapesta de a prelua migranţi, relatează agenţia MTI, preluată de Agerpres.

Migraţia dinspre Africa şi Asia a adus deja schimbări importante asupra viitorului Europei, iar în unele ţări a devenit evident că civilizaţia lor va fi una mixtă, problema fiind cum vor coexista oamenii, a spus Orban, referindu-se la statele vest-europene, despre cele central-europene afirmând că dezbaterea lor se centrează pe ”modul cum putem preveni o situaţie asemănătoare celei pe care o vedem deja în vestul Europei”.

Premierul ungar a admis că abordarea în chestiunea migraţiei a creat o separaţie între vestul şi centrul Europei, adăugând că o problemă este cum mai pot rămâne aceste regiuni unite ”odată ce au ales (fiecare) un viitor atât de diferit”.

Vorbind despre politicienii europeni care susţin migraţia, Orban a apreciat că ”în mod incontestabil Emmanuel Macron este o figură importantă, chiar mai mult, el este liderul forţelor pro-imigraţie”. ”Nu este nimic personal, ci o chestiune care priveşte viitorul ţărilor noastre. Dacă ceea ce el (Macron) doreşte legat de migraţie se materializează în Europa, atunci va fi rău pentru Ungaria, prin urmare va trebui să lupt împotriva lui”, a subliniat şeful executivului de la Budapesta.

Cât despre politicienii germani, premierul ungar consideră că aceştia ”nu respectă decizia maghiarilor de a nu deveni o naţiune de imigranţi”. ”Simt în special dinspre presa germană, uneori într-un mod foarte puternic, că exercită o presiune asupra noastră de a urma calea lor (de a primi migranţi), ceea ce noi nu dorim”. Aşadar, ”nu văd vreun compromis posibil aici”, a conchis Viktor Orban.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă