16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalViktor Orban, mulțumit că Ungaria „câştigă timp” în privința impunerii cotei de...

Viktor Orban, mulțumit că Ungaria „câştigă timp” în privința impunerii cotei de migranți

”Am afirmat clar că nu vom accepta niciun fel de propunere de cote obligatorii. Atât timp cât sunt prim-ministru, şansa pentru încheierea unui astfel de acord este zero”, a spus Orban într-un mesaj video postat vineri pe Facebook.

Şeful executivului ungar a apreciat că ‘bătălia decisivă’ la nivelul UE va avea loc în luna iunie.

În timpul crizei migraţiei din 2015-2016, când peste un milion de persoane au folosit ruta balcanică pentru a ajunge în ţările dezvoltate din vestul Europei, Viktor Orban s-a remarcat printre liderii europeni drept cel mai mare susţinător al măsurilor împotriva imigranţilor şi refugiaţilor. Guvernul de la Budapesta a ridicat un gard la frontiera sudică a Ungariei pentru a împiedica intrarea în ţară a imigranţilor şi a înăsprit legislaţia privind migraţia.

La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a decis trimiterea Ungariei, Poloniei şi Cehiei în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în ceea ce priveşte primirea de refugiaţi.

În momentele cele mai grave ale crizei migranţilor, Uniunea Europeană a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia, cu cote de primire pentru fiecare stat membru. Comisia Europeană le reproşează celor trei state că nu şi-au îndeplinit angajamentele. Executivul european, garant al tratatelor UE, lansase deja două avertismente în această procedură de infringement împotriva celor trei ţări, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă