Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Violenţe la Bruxelles, la manifestaţia “Vestelor galbene”

Violenţe la Bruxelles, la manifestaţia “Vestelor galbene”

Prima manifestaţie a ''vestelor galbene'' desfăşurată la Bruxelles, nu departe de sediile instituţiilor europene, a degenerat în violenţe.

George Dumitrescu 0 comentarii

Poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a împrăştia protestatarii.

Timp de aproape trei ore, protestatarii au perturbat traficul şi au scandat lozinci antiguvernamentale într-o manifestaţie neautorizată, ce nu are un leadership clar şi a fost mediatizată pe reţelele de socializare.

Sute de protestatari, purtând ''vestele galbene'' obligatorii pentru automobilişti, după modelul manifestaţiilor din Franţa, s-au îndreptat către biroul premierului Charles Michel, iar odată ajunşi acolo unii dintre ei au aruncat cu pietre în clădire, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Încă înainte de izbucnirea violenţelor poliţia a arestat circa 60 de persoane pentru blocarea străzilor sau portul unor obiecte interzise, precum cuttere sau petarde.

Manifestaţia a început în cursul dimineţii în intersecţia Arts-Loi, nu departe de instituţiile europene şi de sediul guvernului belgian, iniţial fiind prezenţi acolo circa o sută de protestatari. Numărul lor a crescut ulterior şi manifestanţii au pornit către clădirile oficiale, apărate de cordoane de poliţişti, scandând lozinci precum ''Noi suntem poporul; Charles Michel, eşti terminat!'', sau ''Michel, demisia!''.

Lansată cu două săptămâni în urmă în Franţa - iniţial ca un protest paşnic împotriva creşterii taxelor pe carburanţi, dar care s-a transformat apoi în manifestaţii, uneori violente, împotriva guvernului francez şi preşedintelui Emmanuel Macron - mişcarea ''vestelor galbene'' s-a extins în regiunea Valonia, sudul francofon al Belgiei, unde ''vestele galbene'' au avut mai multe ciocniri cu huligani şi poliţia a efectuat arestări. Protestul de vineri este însă primul de acest fel desfăşurat la Bruxelles şi nu are niciun organizator declarat, deşi manifestaţia a fost convocată pe reţelele de socializare.

Vorbind despre protestele din Franţa, premierul belgian Jean Michel, un aliat liberal al preşedintelui Macron, şi-a manifestat joi înţelegerea faţă de revendicările participanţilor, dar a ţinut să adauge că ''banii nu pică din cer''.

Comentarii

loading...