4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalWashingtonul, de acord cu Moscova şi Beijingul asupra retragerii trupelor străine din...

Washingtonul, de acord cu Moscova şi Beijingul asupra retragerii trupelor străine din Afganistan

Acest acord a fost luat după ce emisarul american pentru Afganistan Zalmay Khalilzad s-a întâlnit cu emisari chinezi şi ruşi la Moscova, într-o încercare de a ajunge la un cosens în vederea încetării acestui război, cel mai îndelungat din istoria americană.

Cele trei mari puteri, adesea în dezacord în mari dosare internaţionale, îndeamnă, într-un comunicat comun, la un proces de pace ”inclusiv şi realizat de afgani”.

”Cele trei părţi îndeamnă la o retragere organizată şi reponsabilă a trupelor străine din Afganistan”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei americane.

Tot potrivit Washingtonului, talibanii ”s-au angajat” să lupte împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI) şi să-şi întrerupă legăturile cu Al-Qaida.

Statele Unite au lansat anul trecut negocieri cu aceşti rebeli islamişti, care refuză să discute cu Guvernul afgan, pe care-l consideră o ”marionetă” controlată de americani.

Talibanii au promis ”să se asigure că zonele aflate sub controlul lor nu vor fi folosite în ameninţarea altor ţări”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat american, care-i îndeamnă pe insurgenţii islamişti să împiedice ”orice finanţare, recrutare sau antrenament de terorişti”.

Rusia şi China urmăresc îndeaproape situaţia în Afganistan.

Aproximativ 14.000 de militari sovietici au fost ucişi din 1979 în 1989 în această ţară, într-un război împotriva unor mujahedini susţinuţi de către Statele Unite.

China şi-a crescut angajamentul militar şi economic în Afganistan, îngrijorată de faptul că unii combatanţi s-ar putea duce în regiunea Xinjiang (nord-vest), cu populaţie majoritar musulmană, în care, în trecut, au avut loc atentate sângeroase.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă