12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalZarif: Discuţiile pentru salvarea acordului nuclear sunt pe drumul cel bun

Zarif: Discuţiile pentru salvarea acordului nuclear sunt pe drumul cel bun

”Întâlnirea noastră cu doamna Mogherini a fost bună şi constructivă. Ne aflăm pe drumul corect pentru a avansa. Indiferent de decizie, trebuie apărate şi garantate drepturile Iranului. Discuţiile noastre (cu E3: Franţa, Marea Britanie, Germania) vor continua în următoarele două săptămâni”, a declarat Mohammad Javad Zarif.

Oficialul iranian continuă la Bruxelles turneul diplomatic pentru salvarea acordului internaţional privind programul nuclear al Teheranului, anterior deplasându-se la Beijing şi Moscova.

După ce marţi dimineaţa a avut o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, în cursul serii ministrul de externe iranian se va întâlni cu omologii săi francez, german şi britanic.

”Problema este de a şti cum să se acţioneze pentru ca acest acord să supravieţuiască după decizia SUA şi cum să se protejeze interesele economice şi iraniene”, a explicat o sursă diplomatică europeană.

”Dacă Iranul îşi respectă angajamentele, UE le va respecta pe ale sale. Acest mesaj va fi transmis” joi la Sofia, unde va avea loc Summitul UE-Balcanii Occidentali, a indicat marţi un înalt responsabil european. ”Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezenta diferite opţiuni pentru a proteja interesele economice europene în comerţul cu Iranul”, a precizat el.

Acordul internaţional privind programul nuclear iranian a fost semnat la 14 iulie 2015 de Teheran şi şase mari puteri ale lumii: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania.

Preşedintele american Donald Trump a criticat constant acordul, în care se promite ridicarea sancţiunilor impuse Teheranului în schimbul încetării de către Iran a eforturilor sale de dezvoltare a armelor nucleare. Trump a solicitat eliminarea din acord a clauzelor de caducitate pentru unele restricţii pe care SUA le impune Iranului, reguli mai dure privind inspecţiile şi limitarea dezvoltării rachetelor cu rază lungă de acţiune de către iranieni.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă